Statele europene sunt solidare cu Turcia lovită de cutremure. Le va răspunde Erdogan cu prietenie sau se va folosi de dezastru pentru a-şi întări puterea?

În 1999, Turcia, aflată într-o criză eco­nomică profundă, era lovită de două cutremure devastatoare la distanţă de câteva luni fiecare. Primul a nivelat chiar inima industrială a ţării, distru­gând oraşul Izmit, de la care îşi trage numele. A urmat o criză economică şi mai profundă, însă şi ceea ce este cunoscut ca diplomaţia de cutremur greco-turcă: Atena şi Ankara au pus capăt unui lung război rece. Grecia, deşi în relaţii conflictuale cu Turcia, a fost prima care a sărit în ajutorul acesteia, iar Turcia a ajutat cum a putut când Atena a fost lovită şi ea de un seism în acelaşi an.  

Turcia este iar în criză economică şi zdrun­cinată, din nou, de două cutremure devasta­toare care de data aceasta au lovit o regiune săracă. Ankara este din nou în conflict cu Atena, dar şi cu alte guverne europene, cum ar fi cel al Suediei. Grecia, la care Turcia are pre­tenţii teritoriale, şi Suedia, căreia preşedintele turc Erdogan îi refuză intrarea în NATO, nu ezită să ajute la a salva vieţi. Vom asis­ta astfel la reînvierea diplo­maţiei de cutremur? Protagoniştii re­concilierii de după 1999 nu mai sunt în viaţă sau pe scena politică principală. Ce se va întâmpla cu eco­nomia turcă? Ce va face Erdogan? Turcia este ţa­ra cu cel mai mare număr de refugiaţi din lume, mulţi veniţi din Siria, şi ea devastată de cu­tremure.

Investitorii au reacţionat prompt la seisme: lira s-a pră­bu­şit, aşa cum face în orice situaţie difi­ci­lă, iar acţiunile companiilor de construcţii au crescut în anti­ciparea planurilor de recon­struc­ţie. În ţările vestice, dezastrele naturale sunt urmate ade­sea de boomuri economice create tocmai de planurile de refacere a infrastruc­tu­rii, locuin­ţelor şi afacerilor. Japonia a început să-şi revină după cutremurul şi tsunamiul ucigător din 2011 în doar câteva luni. Turcia şi-a revenit abia după câţiva ani din şocul dezastrelor din 1999.

Atunci, primul cutre­mur, care a lovit zona din jurul oraşului şi Golfului Izmit, a pro­dus peste 20.000 de victime. S-a dat vina pe ur­ba­nizarea haotică. Pagubele econo­mice au fost estimate iniţial la peste cinci mili­arde de dolari sau echivalentul a 2,5% din PIB. O rafinărie importantă a luat foc. Portul din Izmit, unul dintre cele mai mari ale Tur­ciei, a devenit nefuncţional. Seismul a afectat o treime din populaţia ţării şi nouă provincii, responsabile pentru 45% din industrie şi o treime din PIB. Era zona cu cel mai mare potenţial industrial.

Cutremurele de luni au lovit una dintre cele mai sărace zone din Turcia, oraşe şi sate care nu prezintă interes pentru turiştii străini, deveniţi o importantă sursă de valută. De aceea, un răspuns de urgenţă eficient poate duce la întărirea percepţiei că Erdogan este un lider şi a sentimentului de solidaritate naţională.

Acolo erau, şi încă mai sunt, concentrate industriile de rafiare şi petrochimică. Econo­mia era deja în moarte clinică, cu ieşiri necontrolate de capital şi în recesiune, efectul dependenţei de exporturile către Rusia, de asemenea în criză profundă. Inflaţia era de 80% şi deficitul de cont curent se situa la 3% din PIB. Două ierni mai târziu, zeci de mii de oameni încă stăteau în locuinţe temporare, în oraşe de corturi sau de barăci din prefabricate, după cum notează BBC.

Mulţi dintre tradiţionalii patroni de buticuri erau în faliment deoarece clienţii erau fugiţi departe de zonele calamitate. Izmit era încă în criză economică, deşi în regiune fuseseră lansate mai multe proiecte de reabilitare pe termen lung. Economia a ieşit din criză în 2002, cu ajutorul unui program de stabilizare finanţat de FMI, şi până la marea criză financiară mondială din 2008 a crescut neînrerupt după ce frâiele au fost preluate de Erdogan. Dar la fel de mult a crescut şi vul­nerabilitatea economică la cutremure. Inflaţia a trecut de 80%, iar deficitul de cont curent a ajuns la 5% din PIB, ceea ce înseamnă că Turcia importă şi cheltuie mai mult decât câştigă şi exportă.

Ankara are nevoie de bani şi poate de aceea Erdogan s-a folosit în relaţiile cu UE (care trimite 1.200 de salvatori în zonele afec­tate de cutremure) de ameninţarea cu un nou val de refugiaţi pentru a face rost de fonduri. Ce va schimba dezastrul în politicile lui Erdogan? Oxford Analytica, un think-tank de consultanţă şi analize strategice, apreciază că preşedintele turc va folosi dezastrul pentru a aduna susţinere politică la el acasă şi pentru a se afirma pe plan internaţional.

Cutremurele de luni, a observat o altă firmă de consultanţă, Teneo, au lovit una dintre cele mai sărace zone din Turcia, oraşe şi sate care nu prezintă interes pentru turiştii străini, deveniţi o importantă sursă de valută. De aceea, un răspuns de urgenţă eficient poate duce la întărirea percepţiei că Erdogan este un lider şi a sentimentului de solidaritate naţională. În mai sunt alegeri. Pentru partidul preşedintelui nu va fi greu să intervină deoarece controlează principalele companii de construcţii.