Business Internaţional

Statele Unite oferă Ucrainei 200 de milioane de dolari pentru întărirea securităţii

Statele Unite oferă Ucrainei 200 de milioane de dolari...

Autor: Mircea Olteanu, Mediafax

21.07.2018, 11:49 92

Statele Unite oferă Ucrainei asistenţă financiară suplimentară în valoare de 200 de milioane de dolari pentru întărirea securităţii sale, fiind de aşteptat ca acţiunea Washingtonului să irite Moscova, la doar câteva zile după summitul de la Helsinki, între preşedinţii Rusiei şi SUA.

Ambasada Ucrainei la Washington a anunţat vineri alocarea acestor fonduri, iar informaţia a fost ulterior confirmată de un purtător de cuvânt al Pentagonului, informează site-ul postului CNN News.

Fondurile au drept destinaţie îmbunătăţirea capacităţii de control şi comandă a forţelor armate ale Ucrainei, securizarea comunicaţiilor, achiziţionarea de echipamente medicale, a declarat un oficial SUA.

Oficialul a mai precizat că finanţarea oferită de Washington va asigura echipamentul necesar pentru susţinerea necesităţilor operaţionale şi a programelor de pregătire în curs de derulare, inclusiv radare de contra-artilerie, vehicule multirol rapide, dispozitive pentru vedere pe timp de noapte, echipamente pentru război electronic.

Virarea acestor fonduri se bazează pe adoptare recentă de către Kiev a unei legi privind securitatea naţională, promulgată pe data de 5 iulie de preşedintele Petro Poroşenko, care a îndeplinit cerinţele legislaţiei americane, astfel permiţând Administraţiei Trump să aprobe furnizarea de asistenţă suplimentară.

Ambasadorul rus la Washington, Anatoli Antonov, a dezvăluit receny că preşedintele Donald Trump a discutat la Helsinki cu omologul său din Rusia, Vladimir Putin, despre posibilitatea organizării unui referendum în regiunile separatiste din estul Ucrainei.

Casa Albă a precizat că preşedintele SUA, Donald Trump, nu intenţionează să susţină organizarea vreunui referendum în regiunile separatiste proruse din estul Ucrainei.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO