Business Internaţional

Statele Unite s-ar putea bate cu India în următorul război comercial

Statele Unite s-ar putea bate cu India în următorul război comercial

Autor: Catalina Apostoiu

24.02.2020, 00:04 1638

În spatele zgomotosului război comercial purtat de Statele Unite cu China, un alt conflict de intensitate mai scăzută a tot mocnit, unul cu India, un alt gigant emergent din Asia, scrie The Wall Street Journal.

Totul a început cu un an în urmă, când Statele Unite i-au luat Indiei statutul special de tarife scăzute acuzând-o de discriminare împotriva companiilor americane. India a reacţionat implementând tarife cu care ameninţase anterior legat de tarifele americane pe oţel.

Preşedintele Trump se va afla în India săptămâna viitoare unde ar putea ajunge la un oarecare compromis cu premierul Narendra Modi. Însă conflictul ar putea persista pentru că este determinat de forţe similare cu cele aflate în spatele războiului comercial cu China.

Modi încearcă să copieze formula care a transformat China în a doua economie ca mărime a lumii, salutând investiţiile străine, dar protejând în acelaşi timp o parte mai mare din piaţa internă pentru companiile indiene.

India nu reprezintă o ameninţare economică sau geopo­litică similară cu cea a Chinei, dar se află în prezent în coli­ziune cu Trump, care este hotărât să pedepsească orice ţară despre care crede că profită de SUA.

O criză valutară în anii `90 a dus la un val de liberalizare care a generat o perioadă de creştere rapidă în anii 2000. Totuşi, reglementările dense, controlul de către stat asupra băncilor şi a altor industrii cheie şi strategiile capricioase au continuat să stea în calea investiţiilor.

Modi a promis să schimbe lucrurile când a condus partidul naţionalist BJP înapoi către în 2014. Pe plan local, premierul indian a introdus schimbări importante, însă pe plan extern India sub Modi a reîmbrăţişat protecţionismul.

Spre deosebire de alte partide de dreapta, BJP vrea să-şi protejeze susţinătorii de bază, companii mici şi traderi, de concurenţa deschisă cu companii mari, arată jurnalistul indian Swaminathan Aiyar.

Trump pretinde că îl place personal pe Modi, însă aceasta nu va scuti India de un război comercial cu Statele Unite, scrie The Wall Street Journal.

India a devenit a cincea mare economie a lumii anul trecut, relevă datele din raportul pe octombrie al FMI, potrivit World Economic Forum.

Rata de creştere a ţării s-a numărat printre cele mai ridicate din lume în ultimul deceniu, fiind cuprinsă între 6 şi 7%. Creşterea a fost alimentată de diverşi factori, cum ar fi urbanizarea şi tehnologii care au sporit eficienţa şi productivitatea. În anul următor, însă PIB-ul real al Indiei este aşteptat să încetinească.

 
Comedymall Delir cu Dănuţa
AFACERI DE LA ZERO