Business Internaţional

Staţiunea din România comparată cu Evian, din Franţa! Investiţii de peste 50 milioane euro pentru a ajunge la acelaşi nivel cu staţiunile din Europa

Staţiunea din România comparată cu Evian, din Franţa!...

Autor: ONE ONE

28.04.2018, 18:03 1463
Staţiunea de la malul Mării Negre, comparată cu Evian, din Franţa! Investiţii de peste 50 milioane euro. Techirghiolul vrea să arate că este la acelaşi nivel cu staţiunile balneare din Europa.Peste 400 de locuri de cazare pentru turişti vor fi create în următorii ani. Investiţiile se ridică la peste 50 de milioane de euro, bani europeni şi fonduri private, iar majoritatea unităţilor de cazare vor fi de patru şi cinci stele.
 
 
Vor fi construite noi hoteluri, pensiuni, şi centre de tratament care se vor ridica la standardele staţiunii Evian din Franţa. Acolo sunt cunoscutele izvoare termale cu proprietăţi curative. Unul dintre investitorii din Techirghiol a cumpărat o vilă din staţiune care a funcţionat ca sanatoriu balnear al marinarilor în perioada interbelică. Acolo va fi construit un centru medical axat pe tratamente.
 
Andrei Dimancea, investitor: „Deschidem un centru medical, multispecialitate cu focus pe dermatologie, recuperare medicală şi nutriţie. Undeva la 74 de locuri şi o bază de tratament de 1000 de metri pătraţi.”
 
Techirghiolul va avea şi un centru de excelenţă în sănătate, care va oferi turiştilor şi pacienţilor, tratamente pe baza de nămol pentru afecţiuni reumatice şi ale structurilor osoase”.
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO