Business Internaţional

Stephane Charbonnier, redactorul şef al Charlie Hebdo şi unul dintre caricaturiştii principali ai revistei, figurează printre victimele atentatului terorist

Stephane Charbonnier, redactorul şef al Charlie Hebdo...

Autor: Ştefan Stan

07.01.2015, 15:43 309

Trei dintre caricaturiştii Charlie Hebdo, printre care şi redactorul şef al publicaţiei franceze, Stephane Charbonnier, figurează printre victimele atentatului terorist din Franţa, potrivit Le Figaro.

Stephane Charbonnier era cunoscut sub numele de ”Charb”, iar Le Figaro a făcut public că şi Cabu şi Wolinski, alţi doi caricaturişti ai revistei franceze, au fost omorâţi în atentat. 

Publicaţia franceză Charlie Hebdo, care a fost, miercuri, ţinta unui atac terorist, soldat cu cel puţin 12 morţi, este un săptămânal satiric, nonconformist, cunoscut pentru caracterul său profund antireligios şi pentru caricaturile cu profetul Mahomed, pe care le publică în mod regulat, scrie Mediafax.

Revista Charlie Hebdo a fost în mai multe rânduri ţinta unor ameninţări, după ce în paginile sale au fost publicate caricaturi cu profetul Mahomed, potrivit telegraph.co.uk. Acelaşi ziar a fost ţinta unui atac în noiembrie 2011, când sediul din Paris a fost distrus în urma unui atac cu bombe.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO