Business Internaţional

Ştiri pe scurt business internaţional

Ştiri pe scurt business internaţional

Autor: Marius Oncu, Bogdan Cojocaru

09.01.2012, 00:02 87

Guvernul britanic va propune Parlamentului adoptarea unei legi care să limiteze salariile excesive ale directorilor de companii, prin creşterea transparenţei şi implicarea acţionarilor în aceste decizii, a declarat premierul britanic David Cameron, citat de Financial Times. Legislaţia va fi introdusă în Parlament în această primăvară. Premierul vrea ca acţionarii să decidă asupra pachetelor salariale pentru conducere, comparativ cu votul consultativ pe care îl pot exprima acum, dar şi în privinţa pachetelor financiare compensatorii acordate directorilor în cazul plecărilor înainte de încheierea contractelor.

Unul dintre cei mai importanţi oameni de afaceri din Portugalia a mutat în Olanda holdingul prin care familia sa deţine participaţia majoritară la compania de retail Jeronimo Martins, de teamă că ţara ar putea ieşi din zona euro, transmite agenţia Thomson Reuters. Soares dos Santos, preşedinte al consiliului director al Jeronimo Martins, a declanşat un scandal în Portugalia când s-a aflat că holdingul prin care familia sa deţine 56% din acţiunile celei de-al doilea mare retailer din ţară a fost mutat în Olanda.

Iranul ia în considerare dublarea exporturilor de energie către Turcia după ce o nouă linie de transport va fi activată, scrie agenţia Ria Novosti. "Construcţia noii linii de transmisie către Turcia este aproape de finalizare", a declarat Mir-Fattah Fattah Gharabagh, directorul general al Iran Grid Management Company. Compania va exporta electricitate în valoare de până la un miliard de dolari până în martie 2012.

Compania peruviană de petrol PetroPeru se va alătura unui proiect venezuelean de exploatare în bazinul fluviului Orinoco, unde se află unul dintre cele mai mari depozite de ţiţei din lume, scrie agenţia Ria Novosti. Liderul venezuelean Hugo Chavez a declarat că acordul a fost încheiat în timpul vizitei primite din partea preşedintelui peruvian Ollanta Humala. Chavez a menţionat că în acest proiect vor fi investite 5 miliarde de dolari în 2012 pentru majorarea producţiei de la 838.000 de barili pe zi la 1,5 milioane de barili pe zi.

Agenţia Internaţională pentru Energie a anunţat că nu intenţionează să scoată pe piaţă rezervele de urgenţă de petrol ca răspuns la tensiunile din Orientul Mijlociu, potrivit Bloomberg. "Suntem pregătiţi să răspundem oricărei întreruperi semnificative a aprovizionării cu petrol, dar în prezent nu există o astfel de situaţie şi nu luăm în considerare nicio acţiune", se arată pe pagina de internet a agenţiei. Cotaţia ţiţeiului a crescut în ultimele trei luni, printre altele din cauza îngrijorărilor că Iranul va închide strâmtoarea Hormuz, din Golful Persic. Prin strâmtoare sunt transportate circa 17 milioane de barili de petrol pe zi, 19% din consumul global.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO