Business Internaţional

Ştiri pe scurt business internaţional

Autor: Anca Dumitrescu - Mediafax

02.07.2012, 00:01 41

Credit Agricole vrea să vândă Emporiki Bank şi trei bănci elene şi-au exprimat interesul pentru preluare, cu condi?ia să primească acordul Fondului Elen pentru Stabilitate Financiară, relatează Financial Times. Grupul francez a decis în iunie să transfere toate subsidiarele Emporiki Bank din Balcani, inclusiv cea din România, către Credit Agricole. Banca Naţională a României şi-a dat acordul pentru cumpărarea pachetului de acţiuni ale subsidiarei Emporiki Bank din România de către Credit Agricole, iar numele instituţiei de credit va fi schimbat în august în Credit Agricole Bank România. National Bank of Greece (NBG), Alpha Bank and Eurobank EFG, cele mai mari bănci din Grecia, au indicat că sunt pregătite să facă oferte competitive pentru Emporiki, cu condiţia să obţină aprobarea Fondului Elen de Stabilitate Financiară (HFSF), au declarat două surse bancare.

Banca Centrală Europeană (BCE) este deschisă discutării anumitor elemente ale programului de austeritate impus Greciei în schimbul ajutorului din partea partenerilor comunitari, a declarat Jorg Asmussen, membru în conducerea băncii, transmite AFP. "Am fost şi suntem deschişi să discutăm anumite elemente ale acestui program, în măsura în care punctele cheie sunt respectate", a afirmat Jorg Asmussen pentru publica?ia elenă Kathimerini. El a adăugat că dacă premierul elen Antonis Samaras vrea modificarea măsurilor referitoare la venituri şi cheltuieli se poate discuta, dar cu condi?ia respectării obiectivelor principale ale programului, care să asigure creşterea competitivită?ii şi un nivel sustenabil al datoriilor.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO