Business Internaţional

Ştiri pe scurt business internaţional

Ştiri pe scurt business internaţional

Autor: Ioana Nita, Vlad Popescu

20.08.2012, 00:01 62

Retailerul suedez de mobilă IKEA intenţionează să investească un miliard de euro în deschiderea a cel puţin 100 de hoteluri în Europa, potrivit publicaţiei suedeze Svenska Dagbladet, preluată de Hurriyet. "Căutăm terenuri de ceva timp, iar peste câteva săptămâni vom anunţa unde ne vom deschide primul hotel", a afirmat Harald Mueller, director în cadrul grupului IKEA responsabil cu acest proiect. El a menţionat că IKEA vrea să deschidă hoteluri ieftine în locaţii centrale. Ţările în care vor fi deschise hotelurile sunt Germania, Belgia, Marea Britanie, Olanda şi statele baltice. Construirea acestora va fi finanţată din veniturile aduse de brandul IKEA, pe care compania l-a evaluat recent la nouă miliarde euro, însă unităţile hoteliere nu vor avea logo-ul companiei şi vor fi gestionate de către o companie specializată pe management hotelier. Hotelurile nu vor fi mobilate cu produsele de la IKEA.

De două ori mai mulţi oameni de afaceri din întreaga lume consideră că economia globală va prospera mai bine dacă actualul preşedinte al SUA, Barack Obama (foto), va câştiga alegerile din toamnă decât cei care cred acelaşi lucru despre adversarul său în campania pentru alegerile preşedinţiale, republicanul Mitt Romney, potrivit unui sondaj preluat de Thomson Reuters. Dintre cele 1.700 de persoane chestionate, 42,7% l-au ales pe democratul Obama, iar 20,5% pe Romney. Rezultatul sondajului a fost diferit în SUA, unde puţin peste jumătate dintre cei chestionaţi au fost de părere că afacerile lor vor merge mai bine dacă Romney va fi ales preşedinte. Obama deţine un avans de şapte puncte faţă de Romney în cursa pentru alegerile din 6 noiembrie într-un sondaj Reuters/Ipsos, deşi americanii sunt tot mai pesimişti în ceea ce priveşte viitorul.

Justiţia din Statele Unite anchetează Deutsche Bank, cea mai mare bancă din Germania, şi alte bănci de anvergură globală pentru suspiciuni că ar fi făcut afaceri de miliarde de dolari, prin subsidiarele americane, cu Iran, Sudan şi alte ţări supuse sancţiunilor economice internaţionale, potrivit New York Times. Investigaţia face parte dintr-o serie de cazuri derulate în SUA din 2009 împotriva instituţiilor financiare internaţionale suspectate că au abuzat de o "buclă" în legislaţia americană care a permis, până în 2008, transferurile de bani în beneficiul băncilor şi companiilor iraniene.

AFACERI DE LA ZERO