Business Internaţional

Ştiri pe scurt din business internaţional

Foto: AFP

Foto: AFP

Autor: Vlad Popescu, Bogdan Cojocaru, Ion Gaidau

26.09.2013, 21:37 161

JPMorgan Chase, cea mai mare bancă americană după active, este aproape de o înţelegere de 11 miliarde de dolari cu autorităţile din SUA pentru stingerea mai multor investigaţii legate de practicile instituţiei pe piaţa obligaţiunilor ipotecare, a afirmat pentru Bloomberg o sursă apropiată situaţiei. Suma uriaşă include despăgubiri de 4 miliarde de dolari către consumatorii păgubiţi, potrivit sursei citate. Valoarea acordului nu este finală. La negocieri participă Departamentul Justiţiei, Departamentul pentru Locuinţe şi Dezvoltare Urbană şi biroul procurorului general al statutui New York, Eric Schneiderman. Schneiderman este copreşedinte al unui grup de lucru format din autorităţi federale şi locale, responsabil de anchetarea conduitei băncilor pe piaţa creditelor ipotecare în perioada premergătoare crizei financiare. O altă sursă apropiată situaţiei a precizat că JPMorgan şi autorităţile sunt aproape de un acord, cu valoarea sancţiunilor şi despăgubirilor plasată în jurul a 11 miliarde de dolari, însă discuţiile sunt „fluide“ şi suma se schimbă frecvent.

Preşedintele polonez Bronislaw Komorowski (foto) l-a invitat pe omologul american Barack Obama să participe la aniversarea a 25 de ani de la primele alegeri parlamentare libere din Polonia de după căderea comunismului, în 1989, scrie The Warsaw Business Journal. Invitaţia a fost făcută la o cină găzduită de Obama pentru participanţii la reuniunea de la New York a Adunării Generale a ONU. „Discutăm, încercăm să-l convingem pe Obama, vom vedea ce se întâmplă. Contăm pe participarea activă a Statelor Unite la această aniversare, care este o sărbătoare a libertăţii”, a spus Komorowski. Preşedintele împreună cu ministrul de externe Radoslaw Sikorski vor încerca să câştige sprijin pentru ca Polonia să primească statutul de membru nepermanent în Consiliul de Securitate al ONU pentru perioada 2018-2019. Consiliul este format din cinci membri permanenţi şi zece nepermanenţi, aleşi pentru doi ani. Ultima dată când Polonia a fost prezentă în Consiliu a fost perioada 1996-1997. Europa de Est are un singur loc în această structură, iar în prezent acesta este ocupat de Azerbaidjan, al cărui mandat expiră în 2013.

Statele Unite şi Uniunea Europeană (UE) nu au o strategie şi nici influenţă asupra ţărilor în care a avut loc „primăvara arabă“, în pofida miliardelor de dolari acordate ca ajutor economic începând din 2011, deplânge miercuri un centru american de studii într-un raport, scrie AFP. „Statele Unite şi Europa este necesar să îşi demonstreze în continuare voinţa politică şi să dezvolte strategii durabile pentru a ajuta Egiptul, Tunisia, Libia şi Yemenul în tranziţiile lor spre democraţie“, scriu două cercetătoare americane şi o expertă britanică într-un raport extrem de dur întocmit de Centrul Rafik Hariri pentru Orientul Mijlociu din cadrul Atlantic Council, cu sediul la Washington. „Unii, atât la Washington, cât şi Bruxelles, se întreabă inclusiv dacă Statele Unite şi UE au prea multe de oferit acestor ţări aflate în tranziţie, în comparaţie cu ţări din Golf, care le oferă mulţi bani“, îşi exprimă analistele îngrijorarea. În opinia analiştilor Danya Greenfield, Amy Hawthorne şi Rosa Balfour, care urmează să îşi prezinte lucrarea într-un colocviu la Washington, „implicarea Statelor Unite şi Europei este marcată mai degrabă de oboseală şi frustrare decât de energie şi speranţă“ faţă de procesele politice dificile din Egipt, Tunisia, Libia şi Yemen. Potrivit lui Hawthorne, un fost cadru la Departamentul de Stat, susţinerea „primăverii arabe“ nu mai este o „prioritate“ pentru Statele Unite, mai ales după discursul considerat „major“ pe care preşedintele Barack Obama l-a susţinut în mai 2011, în care s-a angajat să utilizeze „toate mijloacele diplomatice, economice şi strategice“ cu scopul de a sprijini democratizarea.

Iranul este deschis pentru întâlniri la cel mai înalt nivel cu Statele Unite, a declarat ministrul iranian de externe Mohammad Javad Zarif, citat joi de agenţia oficială Irna, scrie AFP. „O întâlnire nu este un obiectiv în sine şi nici exclusă. Aceasta ar putea fi un bun început, (...) Preşedintele Rohani nu are vreo problemă“ în a se întâlni cu omologul său american Barack Obama, a declarat Zarif. „Preşedintele Rohani tot timpul a spus că, în cadrul intereselor naţionale, este pregătit să facă ceea ce trebuie“, a adăugat el, în timp ce Statele Unite şi Iranul nu mai întreţin relaţii diplomatice încă din anul 1980. El a precizat că „Guvernul american a exprimat, cu o zi înainte de începerea Adunării Generale a Naţiunilor Unite, dorinţa pentru desfăşurarea unei astfel de întâlniri“, însă cele două părţi nu „au avut suficient timp pentru a o organiza“. „Întâlnirea nu este la fel de importantă precum conţinutul său, pentru că noi nu ne aflăm aici pentru spectacol, ci, mai degrabă, pentru a apăra interesele naţiunii noastre“, a adăugat Zarif.

Acest articol a apărut în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 27.09.2013

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO