Statele Grupului de la Vişegrad, considerate în partea occidentală a UE ca fiind oile negre ale Uniunii, se plâng adesea de standarde duble la aplicarea regulilor comunitare, în defavoarea lor.
Institutul Economic polonez, un think tank de stat, expune într-o amplă analiză modul în care protecţionismul pare a fi aplicat în interiorul Uniunii Europene. Institutul a calculat că piaţa internă a UE pierde aproape 200 de miliarde de euro anual din cauza protecţionismului.
De când preşedintele american Donald Trump a început să aplice politica „America înainte de toate“, protecţionismul a fost identificat drept cel mai mare duşman pentru comerţ şi pentru creşterea economiei de mai toate instituţiile şi organizaţiile de analiză economică.
Pe scurt, institutul polonez a găsit că membrii „vechi“ ai blocului comunitar ridică adesea bariere administrative pentru a obstrucţiona rivalii străini, scrie Leonid Bershidsky, jurnalist rus stabilit la Berlin şi editorialist la Bloomberg. De asemenea, membrii „vechi“ îşi protejează firmele prin subvenţii, chiar şi cu preţul încălcării regulilor pieţei comune.
Potrivit studiului, procedurile de infringement împotriva statelor cu „vechime“ tind să fie tărăgănate mai mult timp decât atunci când sunt îndreptate contra membrilor mai „noi“ şi mai puţin influenţi. La fel, Comisia Europeană cere mai frecvent noilor veniţi mai slabi să returneze ajutoarele de stat ilegale decât o face cu ţările mai mari şi mai puternice. Acestea deşi scopul UE este de a construi o piaţă internă unică şi liberă. Există multe forme de protecţionism, explică Institutul Economic polonez. Măsurile protecţioniste sunt cel mai adesea folosite de state, însă uneori pot lua aspectul acţiunilor organizaţiilor supranaţionale cum este Uniunea Europeană. Acţiunile UE care pot avea caracter protecţionist pot fi orientate spre exterior - tarife pentru partenerii comerciali ai UE -, dar şi spre interior, vătămând piaţa internă. EU poate favoriza protecţionismul când instituţiile sale sunt mai „îngăduitoare“ în ceea ce priveşte măsurile protecţioniste folosite de anumite state membre sau grupuri de ţări. Analiza a găsit că nu doar că statele componente ale Uniunii recurg la măsuri protecţioniste, ci şi că, în anumite domenii de activitate, Comisia Europeană poate încuraja protecţionismul. În cazuri cu elemente protecţioniste, anumite state membre sau grupuri de ţări par să fie tratate cu mai multă indulgenţă decât alte naţiuni sau grupuri. Acest lucru este evident mai ales pentru statele mari cu vechime în UE. În special datele referitoare la Germania sunt interesante. Deşi această ţară, cea mai mare economie europeană, încalcă regulile UE în cazuri ce privesc piaţa internă destul de des, dacă nu cel mai des dintre statele membre, procedurile CE înpotriva ei durează cel mai mult. Comisia acţionează „întârziat“ în cazurile contra Berlinului. Bogdan Cojocaru
Deşi guvernul german acordă companiilor nemţeşti cele mai mari subvenţii (în valoare totală), practic Comisia nu verifică niciodată critic dacă banii sunt folosiţi conform regulilor ajutoarelor de stat. Mai mult, când pregătesc evaluările de impact ale reglementărilor UE, oficialii de la Bruxelles „menţionează“ impactul acestora asupra Germaniei cel mai des. La sfârşitul anului 2017, CE a efectuat cele mai multe proceduri pentru încălcarea regulilor UE „privind piaţa internă“ împotriva statelor membre ale UE „vechi“ cum ar fi Spania, Germania şi Italia. În ceea ce priveşte procedurile Comisiei de infringement în cazuri de încălcări „sistematice“ ale regulilor pieţei interne, cele mai multe sunt îndreptate contra Germaniei. Statele membre „noi“ par să câştige împotriva Comisiei la Curtea de Justiţie a UE mai des, dar sunt mai puţin dispuse să se plângă de deciziile Comisiei în faţa Curţii. Cel mai bun indicator al posibilei „indulgenţe“ din partea CE faţă de state membre individuale în cazuri de infringement privind regulile UE nu este numărul de proceduri declanşate, ci mai degrabă lungimea stadiilor specifice ale procedurilor CE şi cât de des Comisia foloseşte măsuri „întârziate“ pentru statele individuale. Comisia acţionează cu cea mai mare „întârziere“ contra Germaniei. În ultimul deceniu, în cazurile de infringement împotriva Germaniei timpul dintre lansarea procedurilor de către CE şi următoarea etapă a fost în medie cu 50 de zile mai lung decât în cazurile contra următoarei ţări din clasament, Spania. Comisia foloseşte măsuri întârziate în situaţii care implică membri „cu vechime“ mai des decât în cele în care sunt implicate nou veniţi.
Începând cu anul 2005, după extinderea spre est a UE, ţările membre „vechi“ au oferit de circa nouă ori mai mult ajutor de stat (în medie 65 de miliarde euro pe an) decât membrii „noi“ (7 miliarde euro). Cu toate acestea, Direcţia Generală de Concurenţă din cadrul Comisiei pune la îndoială ajutoarele acordate de „vechile“ state membre mult mai rar decât pe cele ale membrilor „noi“. Ţări mari precum Germania şi Franţa sunt în mod deosebit privilegiate. Din motive neclare, Comisia utilizează doar instrumentul juridic excepţional de suspendare a ajutorului în cazul statelor membre „noi“. Apoi, în ultimii ani politica Comisiei în domeniul antitrust s-a concentrat mai degrabă pe protecţia intereselor consumatorilor din UE decât pe eliminarea barierelor private de intrare pe piaţă - adică pe descurajarea protecţionismului. Această tendinţă se intensifică. Atunci când Comisia decide să acţioneze în cazurile care implică abuz de poziţie dominantă a unei companii, ea pare să fie puţin mai indulgentă faţă de statele membre „vechi“, atât în ceea ce priveşte tendinţa de găsi o cale amiabilă de închidere a cazului, cât şi mărimea amenzilor impuse. Comisia tinde să amendeze mai mult statele „noi“, iar mărimea şi numărul amenzilor aplicate acestora tind să fie disproporţionat mai mari decât cele încasate se statele cu „vechime“. Analiza evaluărilor impactului reglementărilor UE elaborate de Comisia Europeană sugerează că mai multe state membre „vechi“ (Germania, Franţa, Ţările de Jos) sunt luate în considerare mai des de către Comisie. Chiar şi atunci când dimensiunile populaţiilor statelor membre sunt luate în considerare, statele „vechi“ tot ocupă primele nouă locuri. Analiza nu şi-a propus să găsească de ce Comisia poate favoriza anumite ţări sau grupuri de ţări. În primul rând, situaţia statelor membre nu este aceeaşi; mărimea economiilor şi a populaţiei acestora diferă semnificativ. Acolo unde mărimea economiei contează pentru comparaţiile făcute (spre exemplu, în cazurile antitrust: o economie mai mare înseamnă mai multe companii), au fost luate în considerare diferenţele în ceea ce priveşte dimensiunea PIB. În ceea ce priveşte numărul de cazuri privind încălcarea legislaţiei UE, mărimea economiei sau a populaţiei unei ţări nu ar trebui să aibă mare importanţă; asigurarea că legile unei ţări respectă cerinţele UE privind piaţa internă pare a fi o provocare comparabilă pentru toate statele membre. În al doilea rând, este foarte probabil ca anumite state membre (în special cele „vechi“) să aibă pur şi simplu o reprezentare juridică sau de lobby mai bună în faţa Comisiei sau în etapa legislativă, ceea ce le facilitează obţinerea unui răspuns favorabil. De exemplu, variaţia numărului de „menţiuni“ privind fiecare ţară în evaluările de impact elaborate de Comisie poate fi rezultatul activităţii sporite a organizaţiilor de afaceri sau a ONG-urilor din state precum Germania şi ţările de Jos la etapa legislativă.
