Business Internaţional

SUA au efectuat raiduri aeriene secrete în Somalia, înaintea vizitei lui Obama în Kenya

SUA au efectuat raiduri aeriene secrete în Somalia,...

Autor: Ioana Bojan

24.07.2015, 00:00 850
Armata americană a efectuat mai multe raiduri aeriene secrete în Somalia, împotriva grupării teroriste al-Shabaab, afiliată al-Qaida, înaintea vizitei pe care preşedintele Barack Obama o va efectua începând de vineri în Kenya, ţara natală a tatălui său, scrie CNN. Militanţii al-Shabaab din estul Africii reprezintă un potenţial risc de securitate pentru vizita preşedintelui american în Kenya. Armata americană a efectuat în ultima săptămână aproximativ şase raiduri aeriene secrete în Somalia, împotriva grupării afiliate al-Qaida, deoarece serviciile de informaţii au indicat că un atac împotriva trupelor kenyene din zonă era iminent, potrivit unor oficiali militari citaţi de CNN. „Acest lucru trimite un mesaj clar (grupării) al-Shabaab să nu încerce ceva împotriva preşedintelui“, a apreciat Seth Jones, analist în cadrul Rand Corporation. Oficialii americani nu cred că al-Shabaab se poate apropia de Obama, dar Jones consideră că gruparea ar putea căuta să atace ţinte mai vulnerabile, pentru a le arăta kenyenilor că autorităţile nu le pot asigura securitatea şi pentru a distrage atenţia de la vizita preşedintelui american.