Business Internaţional

SUA este înaintea Insulelor Cayman pe o listă neagră a ţărilor care practică secretul financiar

Foto: AFP

Foto: AFP

Autor: Anca Dumitrescu

04.11.2015, 00:00 259

Statele Unite figurează înaintea Insulelor Cayman pe o listă neagră a ţărilor care practică secretul financiar realizată de organizaţia londoneză Tax Justice Network (TJN), din cauza refuzului de a participa la un sistem global al schimburilor de date bancare creat de OCDE, relatează Bloomberg.

SUA se află pe locul trei, doar în urma Elveţiei şi Hong Kong-ului, în rândul paradisurilor fiscale, după ce nu au acceptat standardele referitoare la schimbul de informaţii create de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), potrivit TJN, care susţine creşterea transparenţei în sectorul financiar.

Pe de altă parte, Statele Unite au creat un sistem propriu de colectare a datelor, numit FATCA, care obligă băncile din întreaga lume să ofere informaţii despre americanii care încearcă să înşele fiscul american (Internal Revenue Service-IRS) prin conturi deschise în străinătate.

„În timp ce Statele Unite au adoptat în premieră măsuri pentru a se proteja de paradisurile fiscale, nu au tratat cu seriozitate rolul jucat în atragerea de fluxuri financiare ilegale şi susţinerea evaziunii fiscale“, se arată într-un raport al TJN. 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO