Preşedintele SUA, Joseph Biden, a evidenţiat, la reuniunea "Iniţiativa Bucureşti 9", organizată de preşedinţii României şi Poloniei, Klaus Iohannis şi Andrzej Duda, angajamentul de consolidare a relaţiilor transatlantice şi de intensificare a cooperării cu aliaţii din Europa Centrală şi de Est.
"Preşedintele Joseph R. Biden a discutat astăzi cu aliaţii de pe flancul estic al NATO, în cadrul unui summit virtual al ţărilor din cadrul Iniţiativei Bucureşti Nouă (B9), găzduit de preşedintele României, Klaus Iohannis, şi de cel al Poloniei, Andrzej Duda. Preşedintele Biden a evidenţat angajamentul său de reconstruire a alianţelor şi de consolidare a relaţiilor transatlantice. A transmis dorinţa unei colaborări mai strânse cu cei nouă aliaţi ai noştri din Europa Centrală şi din regiunile Mării Baltice şi Mării Negre asupra tuturor tipurilor de provocări, inclusiv în privinţa securităţii medicale globale, schimbărilor climatice, securităţii energetice şi relansării economice globale", a anunţat luni Preşedinţia SUA, conform unui comunicat vizualizat de MEDIAFAX.
"Preşedintele Biden a exprimat susţinere pentru consolidarea poziţiei pentru descurajare şi apărare a NATO, evidenţiind şi importanţa ca aliaţii să intensifice măsurile de rezilienţă faţă de acţiuni economice şi politice dăunătoare ale concurenţilor noştri strategici. În plus, preşedintele SUA a salutat oportunitatea interacţiunilor cu aceşti aliaţi, precum şi cu secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, care a participat la reuniune, în legătură cu eforturile aliaţilor de a aborda viitoare ameninţări, teme care vor fi discutate la Summitul NATO din 14 iunie", precizează Casa Albă.
"În final, preşedintele Biden a evidenţiat importanţa consolidării sistemelor democratice şi normelor statului de drept, atât pe plan intern, cât şi în cadrul Alianţei Nord-Atlantice şi în întreaga lume", subliniază Casa Albă.
"Iniţiativa Bucureşti 9" a fost lansată de România şi Polonia în anul 2014. La reuniune au participat liderii din Bulgaria, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia şi Ungaria. De asemenea, au participat, prin videoconferinţă, Joseph Biden, preşedintele SUA, şi Jens Stoltenberg, secretarul general NATO.