• Leu / EUR4.9457
  • Leu / GBP5.7676
  • Leu / USD4.6170
Business Internaţional

"Sunt gata să pornesc un război termonuclear împotriva Android" - ultima dorinţă a lui Steve Jobs

"Sunt gata să pornesc un război termonuclear împotriva Android" - ultima dorinţă a lui Steve Jobs

Autor: Radu Racu

21.10.2011, 11:20 29701

Steve Jobs şi-a manifestat regretul în ultima parte a vieţii sale pentru că a amânat timp de nouă luni operaţia pentru cancerul de pancreas, optând în schimb pentru tratamente experimentale cu medicină alternativă, reiese din ultima biografie a fostuui executiv de la Apple, care va ieşi luni pe piaţă, scrie Financial Times.

Primele informaţii care s-au scurs din mult-aşteptata carte relevă aversiunea lui Jobs faţă de intrarea Google pe piaţa sistemelor de operare pentru dispozitive mobile, el declarând la un moment dat că va cheltui "tot ce are Apple" pentru a opri ceea ce el vedea ca un furt de idei.

"Voi distruge Android pentru că e un produs furat. Sunt gata să pornesc un război termonuclear în privinţa asta", ar fi susţinut Jobs, conform biografiei citate de Associated Press. Informaţia publicată de agenţia de presă nu merge mai departe însă să explice de ce Apple a acţionat în judecată doar producătorii de telefoane care foloseau Android şi nu a chemat la tribunal şi pe Google.

Steve Jobs şi obsesiile sale

Se compară Steve Jobs cu Thomas Edison?

Eşecurile dictatorului genial Steve Jobs

Conform biografiei, se pare că Jobs îşi rezerva totuşi cea mai mare parte din energie pentru o lovitură majoră împotriva fostului CEO al Google, Eric Schmidt (din ianuarie 2011 Schmidt este doar preşedinte al consiliului de administraţie), care anterior fusese membru în consiliul de administraţie al Apple.La o întâlnire dintre cei doi la un restaurant din palo Alto, Jobs i-ar fi spus lui Schmidt că nu va accepta nicio înţelegere care presupune compensaţii financiare în bani pentru a renunţa la acţiunile juridice, nici măcar 5 miliarde de dolari.

Cartea de 630 de pagini se intitulează simplu "Steve Jobs" şi a fost scrisă pe baza mai multor interviuri făcute cu fostul executiv până aproape de momentul morţii sale.

Cele mai impresionante dezvăluiri implică situaţia sănătăţii lui Jobs, unde se pare că omul considerat un geniu al inovaţiei a luat cele mai proaste decizii posibile.

Revista Fortune a scris în anul 2008 că Jobs a amânat în mai multe rânduri operaţia pentru ceea ce el ştia că e o formă de cancer care se poate trata.

Conform biografiei care va apărea săptămâna viitoare, se pare că Jobs a refuzat în repetate rânduri apelurile soţiei sale - care reuşise să învingă o formă de cancer- şi pe cele ale fostului şef Intel Andy Grove pentru a extirpa tumoarea, pentru că nu voia ca trupul său să fie "violat". "Mi-a spus: nu aş vrea ca trupul meu să fie deschis, nu aş vrea să fie brutalizat aşa", afirmă Walter Isaacson, autorul biografiei. Când s-a hotărât în sfârşit, medicii au descoperit că tumoarea s-a extins iar Jobs a regretat că a aşteptat atât.

În prima parte a acestui an a mai apărut o biografie a lui Steve Jobs, scrisă de un vicepreşedinte al Apple, Jay Elliot. Cartea "Steve Jobs - iLeadership pentru o nouă generaţie" a fost distribuită şi de Ziarul Financiar.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9457
Diferență: -0,0303
Ieri: 4.9472
Azi: 4.6170
Diferență: -0,3281
Ieri: 4.6322
Azi: 5.7676
Diferență: -0,9922
Ieri: 5.8254
Azi: 4.7889
Diferență: -0,0543
Ieri: 4.7915