• Leu / EUR4.9459
  • Leu / GBP5.7464
  • Leu / USD4.6730
Business Internaţional

Surpriză în lumea miliardarilor de la părintele Zara: misteriosul guru al retailului l-a depăşit pe Bill Gates şi a devenit cel mai bogat om din lume

Averea lui Ortega este de 79,5 mld. dolari

Autor: Greta Bogdan

09.09.2016, 11:48 5884

Amancio Ortega, misteriosul fondator spaniol al Zara, l-a surclasat pe Bill Gates, devenind astfel cel mai bogat om din lume, potrivit Forbes.

Acţiunile companiei de retail din Spania, Inditex, au crescut cu 2,5%, ceea ce a făcut ca averea lui Ortega să ajungă la 79,5 mld. dolari, potrivit aceleiaşi surse. Veniturile nete ale lui Bill Gates sunt în prezent de 78,5 mld. dolari.

În ciuda averii imense deţinute de Amancio Ortega, mulţi oameni nici măcar nu au auzit de el.

„Gurul” spaniol în vârstă de 80 de ani este o persoană discretă şi oferă, în general, puţine interviuri presei.

Ortega a fondat gigantul fashion Zara în 1975, alături de soţia sa de la acea vreme. Astăzi, compania sa de retail, Inditex SA, care deţine în portofoliul său brandurile Zara, Massimo Dutti şi Pull&Bear, având peste 6,600 de  unităţi în întreaga lume.

Într-o Spanie în care şomajul este foarte ridicat, iar lumea afacerilor este dominată de dinastii, Amancio Ortega este un mogul care a pornit de jos. Biografii săi spun că a renunţat la şcoală la vârsta de 12 ani pentru a face livrări pentru un croitor.

 

Apoi a deprins rapid meseria confecţionării hainelor şi a început să croiască rochii şi lenjerie în propria sufragerie, alături de prima sa soţie, Rosalia Mera. Aceasta a fost de altfel, alături de el, cofondatoarea Inditex, firma din spatele Zara.

 

Inditex a devenit cel mai mare retailer de modă din lume, dar nu prin ori­ginalitate, ci copiind modelele de îmbră­căminte propuse de marile case de modă, pe care apoi ei le ofereau la preţuri pe care să şi le poată permite oamenii obişnuiţi. Ortega a deschis primul magazin Zara în oraşul La Coruna din Spania în 1975. Inditex are acum magazine la New York, Londra sau Milano.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - astăzi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9459
Diferență: -0,0243
Ieri: 4.9471
Azi: 4.6730
Diferență: -0,3731
Ieri: 4.6905
Azi: 5.7464
Diferență: -0,4073
Ieri: 5.7699
Azi: 4.8803
Diferență: -0,3492
Ieri: 4.8974