Pentru Lee Jung-ha, o vânzătoare de haine în vârstă de 31 de ani şi tânără mamă, cumpărarea unui apartament pentru familia ei a devenit un vis de neatins. În suburbia verde din Seul unde locuieşte acum cu chirie, preţul de achiziţie al apartamentului ar fi de 1,4 milioane de dolari, cu 30% mai mult decât în 2024. Scumpirea accelerată a apartamentelor a fost parţial alimentată şi de boom-ul din AI, care produce averi impresionante, dar nu pentru toată lumea scrie Financial Times.
„Ar fi trebuit să fac un efort financiar şi să cumpăr apartamentul acum doi ani, când m-am căsătorit”, spune tânăra mamă.
Zona metropolitană a Seulului, unde locuiesc jumătate din cei 51 de milioane de locuitori ai Coreei de Sud, este a treia cea mai scumpă piaţă imobiliară din lume, după Hong Kong şi Zurich, potrivit Deutsche Bank. Preţurile s-au dublat în ultimul deceniu, ajungând la 25.545 de dolari pe metru pătrat în centrul oraşului.
Sectorul imobiliar al ţării este „o bombă cu ceas", a declarat luna trecută preşedintele Lee Jae Myung, avertizând că ar putea bloca economia coreeană în decenii de stagnare, ar putea agrava inegalitatea şi ar putea descuraja şi mai mult cuplurile să aibă copii, într-o ţară care are deja una dintre cele mai scăzute rate de fertilitate din lume.
„Bula imobiliară a ajuns într-un punct care nu mai poate fi ignorată. Trebuie să folosim toate mijloacele şi resursele disponibile pentru a rezolva problema imobiliară, care ameninţă traiul oamenilor şi viitorul ţării”, a spus el.