Business Internaţional

Ţara unde cetăţenii cu salariu minim îşi pot lua doar două cartoane de ouă, un kilogram de mălai şi o pungă de paste

Ţara unde cetăţenii cu salariu minim îşi pot lua...

Autor: Florin Casota, Business Magazin

25.03.2018, 09:21 1450

Antonio Perez, 73 de ani, s-a trezit la 5 dimineaţa pentru a sta la coadă la bancomat de unde vrea să-şi scoată banii de pensie. La micul dejun a băut o cafea. Când a ajuns la bancomat era deja o coadă de aproape 140 de oameni care şi ei aşteptau să-şi retragă banii. În medie, o pensie lunară a unui venezuelan înseamnă 1,8 dolari pe piaţa neagră.

"Abia dacă mai putem supravieţui. Dacă preţurile continuă să crească nu ştiu ce vom mânca", spune bătrânul care nu este singurul în această situaţie disperată. În timp ce economia Venezuelei continuă să se destrame, viaţa de zi cu zi devine o corvoadă pentru centăţeni ce încearcă să-şi administreze cât mai eficient salariul. Salariul minim din Venezuela a ajuns la 1,307,000 de bolivari (adica în jur de 6 dolari pe piaţa neagră) şi este de ajuns pentru a cumpăra două cartoane de ouă, un kilogram de mălai şi o pungă de paste sau doi litri de lapte, patru conserve de ton şi o pâine.

De când preşedintele Nicolas Maduro se află la conducere, după moartea lui Hugo Chavez în 2013, salariul minim a fost mărit de 21 de ori, ultima dată chiar pe 1 martie 2018. Aceasta este o încercare disperată pentru a recupera terenul pierdul în detrimetul inflaţiei. Rata anuală a inflaţiei în Venezuela a ajuns la 2000%. Guvernul a renunţat să mai publice informaţii despre rata inflaţiei sau estimări. FMI-ul prognozează că inflaţia din Venezuela va ajunge la 13000% în acest an. Asta înseamnă că preţurile se pot schimba oricând. Mai mult, unele localuri au renunţat să tot schimbe preţurile aşa că oamenii află la casă cât costă.

Oamenii au renunţat la carne pentru că este prea scumpă şi atunci când intră salariul în contul bancar se grăbesc să cumpere produsele de care au nevoie de frică ca preţul să nu crească. Venezuelenii acum îşi fac griji în legătură cu ce mănâncă. Nici nu se mai gândesc la alte bunuri: un săpun costă 200.000 de bolivari adică cât salariu pe o săptămână.

Citiţi continuarea pe www.businessmagazin.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO