Business Internaţional

"Temeţi-vă". Îndemnul The Economist la gândul că soluţia la criza economică se află în mâinile politicienilor. Riscul tensiunilor sociale în Europa este în creştere

"Temeţi-vă". Îndemnul The Economist la gândul că soluţia la criza economică se află în mâinile politicienilor. Riscul tensiunilor sociale în Europa este în creştere

Autor: Victor Rotariu

30.09.2011, 12:41 1429

"Până când politicienii chiar vor face ceva în legătură cu mersul economiei globale…temeţi-vă". Acesta este mesajul de pe coperta celui mai recent număr al prestigioasei reviste The Economist, scrie Gândul. În acelaşi ton pesimist, Bloomberg a prezentat rezultatele unui sondaj de opinie din care reiese că aproape trei sferturi dintre traderi, analişti şi investitori se aşteaptă ca reintrarea zonei euro în recesiune dar şi măsurile de austeritate impuse de majoritatea statelor să ducă la tensiuni sociale.

În vremuri grele, oamenii caută, în mod natural, motive de speranţă, scrie The Economist. Aşa se explică faptul că pieţele financiare, lovite de mult timp de criza zonei euro, şi-au revenit la începutul acestei săptămâni, pe fondul speculaţiilor că, după ce au fost strânşi cu uşa de ceilalţi lideri globali, liderii europeni vor pune în aplicare, în sfârşit, un "mare plan" de a salva moneda europeană. Investitorii au părăsit zona de risc scăzut a titlurilor de stat şi s-au aventurat, din nou, pe piaţa de capital şi în alte active mai riscante. În doar două zile valoarea titlurilor băncilor franceze cu probleme au crescut cu aproape 20%.

Această speranţă însă are şanse mari să nu se îndeplinească. Motivele?

Primul motiv este că, în ciuda titlurilor alerte ale ştirilor apărute după întâlnirea din oficialii Băncii Mondiale şi cei ai FMI, care a avut loc la finele săptămânii trecute la Washington, liderii europeni sunt departe de a fi ajuns la o înţelegere privind modul în care vor salva moneda unică europeană. Cea mai corectă exprimare ar fi în acest caz că, de fapt, ei au acum un plan de a pune la cale un plan, cel mai probabil undeva la nivelul lunii noiembrie.

Al doilea motiv este că şi în situaţia în care este evitată o catastrofă în Europa, perpesctivele economiei globale se înrăutăţesc, pe măsură ce măsurile de austeritate fiscale adoptate în statele bogate se intensifică iar economiile emergente nu mai reprezintă, ca până acum, o sursă consistentă de creştere economică globală.

Al treilea motiv este că politicienii americani ameninţă, din nou, să strice procesul de revenire economică prin măsuri fiscale iresponsabil de riscante. Toate cele trei motive, la un loc, indică un viitor sumbru pentru economia globală, scrie The Economist.

Citiţi mai multe pe www.gandul.info.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO