Nevoia de securitate energetică şi jocurile geopolitice ale marilor producători de energie au adus în atenţia Europei de Est un nou instrument: terminalul de gaze naturale lichefiate (GNL).
În iunie 2017 Polonia primea primul transport de gaze naturale lichefiate din SUA, la terminalul de la Marea Baltică Lech Kaczynski inaugurat cu doar un an mai devreme. Acestea au fost, de asemenea, primele exporturi de gaze americane în Europa Centrală şi de Est, primul pas al unei strategii prin care producătorii americani au devenit concurenţi direcţi ai Gazprom, compania care deţine monopolul exporturilor de gaze ruseşti.
Pe 1 ianuarie 2021, Croaţia ar trebui să primească şi ea primul ei transport de GNL din SUA, la terminalul nou construit de pe insula Krk din Marea Adriatică. La fel ca în cazul Poloniei, importurile Croaţiei din SUA au ca scop reducerea dependenţei energetice de Rusia.
Terminalul polonez Lech Kaczynski are un nume emblematic, pe cel al unui fost preşedinte al Poloniei mort în Rusia într-un accident aviatic înconjurat de mister. Lech Kaczynski este fratele geamăn al actualului conducător al partidului de guvernământ PiS. În iulie 2020 terminalul a primit cel de-al 100-lea transport de gaze lichefiate, de data aceasta din Qatar. După încărcarea primelor gaze pentru testarea instalaţiilor în 2015, volumele regazeificate acolo au crescut treptat de la an la an. Până în iulie 2020, portul pentru gaze a primit, printre altele, 67 de transporturi din Qatar, 21 din SUA şi 11 din Norvegia.
În martie 2020, în port a sosit un vapor-cisternă din Trinidad şi Tobago, potrivit revistei LNG Industry. Între 2016 şi 2019, PGNiG, companie de petrol şi gaze de stat din Polonia, şi-a mărit ponderea gazelor lichefiate în importuri de la 8% la 23%. În acelaşi timp s-a micşorat ponderea gazelor importate prin rutele estice. „Importurile de GNL reprezintă unul din stâlpii strategiei noastre de diversificare care întăreşte securitatea energetică a Poloniei în timp ce ne oferă un portofoliu flexibil de importuri de gaze. An de an tot mai multe GNL curg în ţara noastră, iar fluxul va creşte şi mai mult“, a spus în iulie Jerzy Kwiecinski, preşedintele boardului de management al PGNiG.
Polonia încă importă cele mai multe gaze din Rusia, deşi dintre statele est-europene încearcă cel mai mult să-şi reducă dependenţa de acestea. Anul acesta, Polonia a prezentat planuri pentru extinderea capacităţilor de la Lech Kaczynski printr-un proiect cofinanţat de UE, intenţia fiind ca astfel să devină un jucător important pe piaţa regională a energiei.
De altfel, Ucraina a primit prin Polonia primele importuri de GNL americane, în iunie 2017. Polonia, Ucraina şi SUA au semnat în 2019 un memorandum trilateral privind cooperarea în achiziţiile de gaze lichefiate. Însă pentru a importa cantităţi mai mari din Polonia, Ucraina trebuie să execute lucrări serioase de infrastructură, iar acest lucru ar necesita mai mulţi ani. Dacă Varşovia vede în Moscova o ameninţare pentru securitatea naţională, Ucraina este în conflict cu Rusia.
Atât Polonia, cât şi Ucraina au fost state esenţiale pentru tranzitul gazelor naturale ruseşti către UE, rolul lor fiind mult diminuat prin eforturile Rusiei de a-şi construi rute alternative, Nord Stream şi TurkStream.
Lituania are încă din 2014 un terminal de GNL, operat de compania Klaipedos Nafta. Compania vrea însă să extindă capacitaţile acestuia, iar în noiembrie Comisia Europeană a permis guvernului lituanian să emită garanţii de stat pentru ca Klaipedos Nafta să-şi poată finanţa cu un credit proiectul - achiziţia unei unităţi plutitoare de depozitare şi regazeificare.
Şi Lituania primeşte, prin acest terminal, gaze lichefiate din SUA.
Chiar luna aceasta acolo a sosit un transport din portul american Louisiana - al şaptelea astfel de transport din SUA din acest an şi al nouălea de când terminalul a fost pus în funcţiune. Turcia, un stat sărac în resurse de energie, are două terminale de GNL în funcţiune, unul privat şi unul operat de compania de stat BOTAS. Acestea au ca scop întărirea autodeterinării energetice a ţării, după cum spun oficialii turci. Turcia importă GNL din Algeria şi Nigeria prin contracte pe termen lung şi prin tranzacţii spot din diferite ţări, printre care SUA şi Qatar, potrivit Anadolu Agency.
Ungaria, şi ea o ţară săracă în resurse de energie şi care este dependentă de gazele ruseşti, intenţionează să se aprovizioneze cu GNL importate prin noul terminal croat de pe insula Krk. În acest sens, guvernul de la Budapesta a semnat un contract pe şase ani cu gigantul Shell. În planurile Budapestei se estimează că până la sfârşitul anului 2027 gazele pe care le primeşte prin terminalul croat vor putea acoperi 10% din consumul Ungariei. Guvernul maghiar pare atât de interesat de facilitatea croată încât anul trecut a vehiculat posibilitatea achiziţionării unei participaţii de 25% la compania de stat LNG Croatia, dezvoltatorul terminalului de pe Krk. Unitatea poate furniza gaze şi Sloveniei, Italiei, Serbiei şi Muntenegrului.
În prezent, nu există nici un terminal de GNL la Marea Neagră. Intenţii de a construi astfel de facilităţi au avut în trecut România şi Ucraina. Transgaz, compania românească de transport al gazelor naturale, are însă în plan construirea unui terminal în următorii şase ani.
