Business Internaţional

Tesla îşi continuă traseul spectaculos din 2020: Producătorul plănuieşte să numească un şef de design pentru crearea unei serii de vehicule în China, cea mai mare piaţă auto din lume

Tesla îşi continuă traseul spectaculos din 2020:...

Autor: Eduard Ivanovici

11.01.2021, 13:49 161

Tesla se află în prezent în căutarea unui director de design în China şi plănuieşte să deschidă un nou studio în Shanghai sau Beijing, potrivit unor surse citate de agenţia de ştiri Reuters.

Managerii de resurse umane ai constructorului american caută candidaţi „bi-culturali”, cu cel puţin 20 de ani de experienţă, care sunt familiarizaţi cu gusturile cetăţenilor chinezi şi pot acoperi decalajele dintre SUA şi China.

Câţiva candidaţi au fost intervievaţi de Franz von Holzhausen, global design chief în cadrul Tesla, însă momentan nu este clar numărul de candidaţi care au fost abordaţi de companie şi recrutori.

Tesla a înregistrat o creştere impresionantă în primele zile ale anului. Capitalizarea de piaţă a ajuns la 834 de miliarde de dolari, fapt ce face din producător a şasea cea mai valoroasă companie la nivel mondial, peste Facebook, Berkshire Hathaway şi Alibaba.

Săptămâna trecută, CEO-ul şi fondatorul Elon Musk, care deţine 21% din acţiunile Tesla, l-a depăşit pe şeful Amazon Jeff Bezos şi a devenit cel mai bogat om din lume, cu o avere estimată de Bloomberg Billionaires Index la 209 miliarde de dolari.

China reprezintă cea mai mare piaţă auto din lume şi a doua piaţă pentru Tesla după Statele Unite. Potrivit firmei de consultanţă LMC Automotive, vânzările de maşini electrice din China pot ajunge la 1,5 milioane în 2021. Anul trecut, Tesla a livrat 499.550 de automobile, cu doar 450 de unităţi sub ţinta de 500.000.

Două dintre sursele citate de Reuters spun că modelul dezvoltat pentru piaţa chineză ar fi unul low-cost, cu un preţ estimat la 25.000 de dolari

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO