Testul democraţiei pentru premierul Viktor Orban: Parlamentul European analizează regimul din Ungaria

12 sep 2018 Autor: Alex Ciutacu

Organele europene de reglementare vor trasa concluziile finale cu privire la guvernul „iliberal“ condus de premierul ungar Viktor Orban şi vor decide dacă acesta ar trebui să se confrunte cu cele mai stricte sancţiuni ale blocului european ca urmare a ameninţării democraţiei şi statului de drept, potrivit Bloomberg.

Cei 751 de membri ai Parlamentului European nu au votat niciodată pentru declanşarea Articolului 7 din tratatul UE împotriva unui stat membru - aplicarea acestor sancţiuni pot duce la suspendarea dreptului de vot în cadrul UE.

Orban va vorbi în cadrul unei dezbateri din Strasbourg, Franţa, cu o zi înainte de vot. Două treimi dintre parlamentari trebuie să fie de acord că Ungaria prezintă „un risc serios de derapaj“ de la valorile UE pentru a fi demarat procesul. 

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 12.09.2018

 
Cuvinte cheie:
democratie
, Viktor Orban
, Ungaria
, Parlamentul European
, sanctiuni
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Abonează-te la Închide