Managementul şi sindicatele din compania Thyssenkrupp din Germania au convenit asupra unui nou acord, după ce conglomeratul industrial a anunţat o nouă restructurare care ar putea duce la pierderea a 6.000 de locuri de muncă, informează Reuters.
În cadrul discuţiilor dintre conducere şi lucrători s-a ajuns la un acord privind necesitatea unor acţiuni radicale care să asigure, în acelaşi timp, un tratament echitabil al angajaţilor care fac parte din grupul din Essen, au declarat ambele părţi.
CEO-ul Guido Kerkhoff a anunţat vineri că renunţa la planurile a împărţi afacerea în două şi va abandona fuziunea europeană cu producătorul de oţel India Tata Steel.
„Acum este de datoria acţionarilor să decidă dacă Thyssenkrupp se îndreaptă către un viitor viabil sau spre un conflict", a declarat Markus Grolms, vicepreşedintele consiliului de lucru Thyssenkrupp, care reprezintă sindicatul industrial IG Metall.
Thyssenkrupp a declarat că cele două comitete de conducere ale consiliului său de supraveghere au sprijinit noua strategie, inclusiv acordul cu liderii sindicali şi au recomandat aprobarea acordului la o reuniune a consiliului de administraţie din 21 mai.
„Noua strategie a consiliului executiv este de a reconstrui Thyssenkrupp, unde companiile care fac parte din grup vor avea libertate de a fi mai flexibile din punct de vedere anteprenorial”, a spus compania.
De asemenea, acordul a câştigat susţinerea liderului regional al North Rhine Westphalia, landul în care compania îşi are sediul.
„Conceptul pe care conducerea şi sindicatele mi l-au prezentat este convingător. Oferă o şansă pentru viitorul companiei Thyssenkrupp şi pentru locurile de muncă în North Rhine Westphalia", a declarat ministrul Armin Laschet după întâlnirea cu Kerkhoff şi Grolms.
Restructurarea companiei va duce la pierderea a aproximativ 4% din forţa de lucru, cu 4.000 de locuri de muncă în Germania. Liderul sindical Oliver Burkhard a declarat că Thyssenkrupp ar încerca să evite concedierile forţate, însă nu va putea exclude acest lucru.