Business Internaţional

Tony Blair şi Gerhard Schroeder: Doi foşti lideri europeni şi jocurile lor de putere postsovietice

Tony Blair şi Gerhard Schroeder: Doi foşti lideri europeni şi jocurile lor de putere postsovietice

Autor: Catalina Apostoiu

13.01.2021, 23:19 319

Fostul premier britanic Tony Blair şi-a terminat lucrul la TAP, în timp ce neamţul Gerhard Schroeder dă o mână de ajutor la Nord Stream 2. De ce sunt oare atraşi social-democraţi din anii ‘90 de lideri autoritari şi gazoductele lor, se întreabă Deutsche Welle.

Finalizarea TAP, care a început să livreze gaze din Azerbaidjan către Italia pe 30 decembrie, a adus din nou în cen­trul atenţiei rolul jucat de fostul premier Tony Blair în relaţia cu unul dintre cei mai brutali dictatori ai lumii. În mod similar, fostul cancelar Gerhard Schroeder, ca preşedinte al consiliului director al proiectului Nord Stream 2, ajută Kremlinul în efortul de a finaliza gazoductul care leagă Rusia şi Germania.

În condiţiile în care stânga s-a poticnit în lumea occidentală, oameni ca Blair şi Schroeder s-au alăturat lui Bill şi Hilary Clinton în clubul materialiştilor de centru-stânga.

„Tony Blair a privit întotdeauna cu invidie banii făcuţi de Clinton“, spune Meghnad Desai, fost politician din partidul laburiştilor şi profesor la London School of Economics. Aşa că şi-a înfiinţat propria companie de consultanţă, oferind servicii dictatorilor din centrul Asiei“.

După ce a părăsit scena politică în iunie 2007, Blair a înfiinţat Tony Blair Associates (TBA). Profiturile au mers către susţinerea activităţilor sale din cadrul Climate Group, Faith Foundation şi Africa Governance Initiative. Mecanismul era similar cu filosofia centristă a lui Blair din anii ‘90, dar la o scară mai largă.

Blair a cheltuit de asemenea o mare parte din profituri pe un imperiu imobiliar pentru el însuşi şi copiii săi. Averea sa este estimate la 60 milioane de dolari.

În iulie 2014, Blair a fost angajat pentru a oferi consultanţă unui consorţiu condus de BP pentru exportul de gaze naturale din Azerbaijdan către Europa. Profiturile TBA par să fi mers către Windrush Ventures 3, una din companiile create de Blair pentru gestionarea intereselor sale de business.

Fostul cancelar social democrat german Gerhard Schroeder lucrează pentru industria rusă a energiei de când s-a retras din politică în 2005. Poziţia pro-Rusia a acestuia este în parte ceva moştenit de la predecesorii săi din SPD.

„Proiecte ca Nord Stream 2 sunt folosite în Federaţia rusă ca mijloc de îmbogăţire a contractorilor cu legături strânse cu Putin, acest lucru nefiind limitat la aliaţii interni ai lui Putin“, arată Benjamin L. Schmitt, cercetător la Harvard University.

Blair şi Schroeder au clădit un brand de politică de centru-stânga supranumit Calea a treia la mijlocul anilor í90, bazat pe ideea că pieţele şi dreptatea socială merg mână în mână, că creşterea economică este bazată pe a permite pieţelor să se dezvolte, atâta timp cât companiile îşi plătesc contribuţiile.

Politicienii Căii a treia şi-au „făcut partidele câştigătoare acordând industriilor de top din economiile lor exact ce acestea şi-au dorit: o reglementare laxă a lumii financiare în UK şi o reformă a pieţei muncii pentru sectorul auto în Germania pentru a ţine sub control salariile şi a spori competitivitatea la export“, spune Mark Blyth de la Brown University.

 
AFACERI DE LA ZERO