Rockefeller, Rothschild, Porsche, unele dintre cele mai influente şi de success familii din lume, a căror influenţă se extinde în toate ramurile economiei, au fost incluse într-un clasament realizat de The Richest.
Generaţii întregi şi-au construit controlul asupra lumii, astfel că în prezent aceste familii de success pot controla preţul aurului, deţin cele mai importante agenţii de presă din lume şi domină mediul bancar mondial.
Rothschild
Familia Rothschild este adânc înrădăcinată în istoria lumii finaciare datorită imperiului financiar-bancar pe care l-a consolidate de-a lungul anilor.
În anii 1800 familia era considerată posesoarea celei mai mari averi private din lume. Astăzi, afacerile familiei Rothschild sunt la o scară mai mică decât cele din timpul secolului al XIX-lea, deşi cuprind o gamă diversă de domenii, printre care: gestionarea privată a activelor, consultanţă financiară, agricultura mixtă,vinicultură şi acţiuni de caritate.
De asemenea, familia deţine acţiuni la Glencore, cel mai important furnizor mondial de materii prime şi materiale rare.
Rupert
Familia Rupert a început afacerile în 1941 cu o companie producătoare de ţigări. Cu o investiţie minoră, Rupert a construit un imperiu de miliarde de dolari. Branduri ca Monte Blanc, Cartier şi Dunhill fac parte din ”CV-ul” familiei. De asemenea, familia deţine peste 50% din piaţa vinurilor din Africa de Sud, în parteneriat cu familia Rothschild. Clinicile private Mediclinic sunt deţinute tot de familia Rupert.
McMahon
Familia McMahon a reuşit să facă din wrestling un sport de origine americană un imperiu de miliarde de dolari.
Astor
Business-ul familiei Astor a început în secolul al XVIII-lea şi a constat în construcţii de hoteluri şi blocuri de locuinţe pentru newyorkezi.
Capetian
Capeţienii au început să domnească în Franţa odată cu încoronarea lui Hugo Capet în 987. Dinastia Capeţienilor este cea mai mare şi cea mai veche din Europa.
Porsche
Ferdinand Piech este CEO Porsche, fiind nepotul creatorului brandului, iar soţia sa controlează Volkswagen. Astfel că multinationala este controlată de o singură familie. Porsche este una dintre maşinile sport mult dorite, în timp ce Volkswagen este cunoscută ca ”maşina poporului”, însă cele două companii surori funcţionează împreună.
Rockefeller
Încă din secolul al XIX-lea familia Rockefeller conducea afaceri importante cu petrol, iar acum îşi exercită influenţa prin intermediul JP Morgan Chase, una dintre cele mai vechi instituţii financiare din lume.
Oppenheimer
Familia Oppenheimer deţine acţiuni în companiile care controlează un procent semnificativ din bogăţiile minerale din lume. Astfel, De Beers este una dintre cele mai mari companii de minerit şi extracţie a diamantelor din lume şi deţinută în totalitate de membrii familiei.
Tata
Familia Tata este originară din India şi a reuşit de-a lungul anilor să-şi exercite puterea în domenii ca imobiliare, automobile şi textile.