Business Internaţional

„Tovarăşii“ lui Vladimir Putin pe care UE îi pedepseşte: finanţiştii Kremlinului şi un coleg de antrenament la judo

Sursa foto - AFP

Sursa foto - AFP

Autor: Daniela Stoican

01.08.2014, 00:04 798
Uniunea Europeană ţinteşte pentru prima dată cu sancţiuni cercul de „tovarăşi“ apropiaţi ai lui Vladimir Putin, punând pe lista pedepsiţilor trei personaje ajunse mari oameni de afaceri de când se învârt în anturajul preşedintelui Rusiei.

Printre pedepsele decise de UE se numără îngheţarea activelor deţinute în UE de prietenii lui Putin Arkadi Rotenberg, Iuri Kovalciuk şi Nikolai Şamalov şi interdicţia acestora de a călători în UE. Cei trei sunt deja pe lista de sancţiuni a SUA, scrie The Wall Street Journal.

Cel mai cunoscut om de afaceri vizat de sancţiunile UE este Arkadi Rotenberg, prieten din copilărie şi fost partener de antrenament la judo al lui Putin. Rotenberg controlează alături de fratele său SMP Bank şi InvestCapitalBank.

Rotenberg a făcut avere construind conducte pentru compania rusească de stat Gazprom, cel mai mare producător de gaze naturale la nivel mondial şi controlează Stroigazmontaj Corporation, una dintre cele mai mari companii de construcţii din domeniul energetic.

Rotenberg s-a îmbogăţit în timpul mandatelor lui Putin, compania sa de construcţii câştigând proiecte importante pentru lucrări publice. Într-unul din puţinele sale interviuri, Rotenberg spunea în 2012 pentru Forbes că Putin nu l-a favorizat în obţinerea de contracte publice: „Vladimir Vladimirovici nu mă protejează“, a spus el. Dar există alte avantaje, a adăugat el: „Dacă oamenii nu mi-ar face atâta publicitate, numindu-mă „prietenul lui Putin“, afacerile mele ar duce-o mai prost. Aşa că ele o duc bine“. Rotenberg a câştigat de asemenea contracte bănoase pentru Olimpiada de anul acesta de la Soci. În motivarea deciziei de a-l sancţiona pe Rotenberg, UE s-a referit la un contract câştigat de o firmă controlată de el pentru studiul fezabilităţii construirii unui pod care să lege Rusia de peninsula Crimeea, anexată de Rusia.

Iuri Kovalciuk şi Nikolai Şamalov sunt cei mai mari acţionari ai Bank Rossiia, prima instituţie bancară care a intrat pe piaţa din Crimeea după anexare. Ambii sunt vechi cunoştinţe ale lui Putin.

UE descrie Bank Rossiya ca fiind „banca personală a înalţilor oficiali din Federaţia Rusă“. Kovalciuk şi Şamalov sunt membri ai Ozero Dacha, o societate de tip cooperativă fondată în anii ‘90 ai cărei membri, printre care se numără şi Putin, deţineau case de vacanţă pe malul unui lac de lângă Sankt Petersburg. Membrii societăţii au ajuns ulterior printre cei mai bogaţi şi mai puternici oameni din Rusia.

O altă persoană vizată de sancţiuni este Konstantin Malofeev, un om de afaceri bogat care a fost un susţinător vocal al rebelilor pro-ruşi din estul Ucrainei.

UE l-a sancţionat de asemenea pe Alexei Gromov, un înalt oficial rus acuzat de UE că instruieşte instituţiile media ruseşti despre cum să susţină anexarea Crimeei şi separatiştii din estul Ucrainei.

Noile nume aduc la 87 numărul total de persoane sancţionate de UE în legătură cu anexarea de către Rusia a Crimeei şi cu susţinerea rebelilor din estul Ucrainei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO