Business Internaţional

Toyota recheamă peste 1,6 milioane de vehicule pentru problemele cu sistemul de airbaguri

Toyota recheamă peste 1,6 milioane de vehicule pentru...

Autor: Mediafax

02.11.2018, 00:00 231
Constructorul auto nipon Toyota a anunţat joi că va rechema pentru reparaţii peste 1,6 milioane de vehicule care au probleme cu sistemul de airbaguri, informează site-ul cotidianului Le Monde.Toyota a informat că în cazul a circa 1,06 milioane de maşini va fi necesară înlocuirea sistemului de airbaguri din cauza riscului producerii unui scurtcircuit care ar putea afecta funcţionarea sistemului. Pentru alte 600.000 de vehicule va fi necesară instalarea unui nou dispozitiv de umflare a airbagurilor pe partea pasagerului, deoarece sistemul actual prezintă un risc de activare anormală în caz de accident. Europa este în mod particular afectată, cu 946.000 de vehicule, în special modelele Avensis şi Corolla fiind rechemate pentru remedierea primei probleme, iar alte 255.000 de vehicule din ţări europene fiind rechemate pentru instalarea unui nou dispozitiv de umflare a airbagurilor pe partea pasagerului. Compania Toyota recheamă în mod regulat vehicule pentru remedierea unor defecte în încercarea de a preîntâmpina apariţia unor probleme serioase. Este pentru a treia oară în ultimele două luni când firma recheamă la service un număr mare de vehicule. La începutul lunii septembrie, Toyota a rechemat peste 1 milion de vehicule hibride în legătură cu un potenţial risc de incendiu, pentru ca o lună mai târziu să recheme alte 2,43 de milioane de vehicule, inclusiv modelul Prius, pentru remedierea unei probleme cu sistemul de propulsie hibridă.

 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO