Business Internaţional

Trânta cu giganţii continuă: Comisia Europeană lansează a doua investigaţie asupra practicilor Amazon. Compania lui Jeff Bezos este acuzată că foloseşte datele terţilor din marketplace pentru propriul business

Trânta cu giganţii continuă: Comisia Europeană...

Autor: Alex Ciutacu

10.11.2020, 14:26 146

Comisia Europeană (CE) lansează a doua investigaţie asupra practicilor companiei Amazon, după ce braţul executiv al Uniunii Europene a concluzionat că gigantul american încalcă regulile de concurenţă, potrivit unui anunţ al CE, citat de CNBC.

CE investighează Amazon pentru că utilizează date colectate din activitatea terţilor care vând în marketplace pentru a-şi îmbunătăţi propria activitate.

Decizia vine în contextul în care Comisia Europeană a mai lansat o investigaţie asupra retailerului online în iulie 2019 pentru practici anti-concurenţiale.

Declaraţia Comisiei de astăzi arată că datele generate de vânzătorii de pe platforma marketplace a Amazon nu ar trebui să fie utilizate de gigant pentru propriul business de retail.

„Datele din activitatea terţilor nu ar trebui să fie utilizate în sprijinul Amazon atunci când compania activează drept competitor pentru aceşti vânzători”, a declarat Margrethe Vestager, comisarul european pentru Concurenţă.

Amazon a respins modul în care priveşte Comisia Europeană situaţia şi a declarat că „va continua să facă eforturi pentru a asigura o înţelegere cât mai bună a faptelor”.

„Nu există nicio companie căreia să îi pese mai mult de afacerile mici sau care să fi făcut mai multe pentur ele în ultimele două decenii decât Amazon”, a transmis gigantul.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO