Business Internaţional

Trump va acuza China de „agresiune economică“ şi îi mulţumeşte lui Putin pentru vorbele bune

Trump (stg.) i-a mulţumit lui Putin pentru „recunoaşterea performanţei economice solide a Americii“

Trump (stg.) i-a mulţumit lui Putin pentru „recunoaşterea performanţei economice solide a Americii“

Autor: Catalina Apostoiu

18.12.2017, 00:00 360

Preşedintele american Donald Trump va acuza China de „agresiune economică“ în momentul în care-şi va face publică strategia privind securitatea naţională la începutul acestei săptămâni, un semnal puternic că acesta este puternic nemulţumit de incapacitatea sa de a-şi folosi apropierea de preşedintele chinez Xi Jinping pentru a convinge Beijingul să dea curs temerilor sale de ordin comercial.

„Strategia privind securitatea naţională va defini probabil China ca rival în toate domeniile. Nu numai un rival, ci şi o ameninţare, şi drept rezultat, în opinia multora din administraţie, drept un adversar“, a declarat o sursă pentru Financial Times.

Pe de altă parte, preşedintele rus Vladimir Putin a lăudat în cadrul unei conversaţii telefonice cu preşedintele american avansul puternic al burselor americane şi alte „realizări destul de serioase“ ale administraţiei Trump, potrivit Bloomberg. Casa Albă a declarat că Trump i-a mulţumit lui Putin pentru „recunoaşterea performanţei economice solide a Americii“.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO