Business Internaţional

Turcia anunţă un plan de ieşire din criză: cheltuielile publice vor fi tăiate cu 10 miliarde de dolari

Ministrul turc de finanţe Berat Albayrak

Ministrul turc de finanţe Berat Albayrak

Autor: Catalina Apostoiu

21.09.2018, 00:00 1151
Ministrul turc de finanţe Berat Albayrak a redus ţintele de creştere a economiei ţării şi a promis să diminueze cheltuielile publice cu aproape 10 miliarde de dolari în condiţiile în care Turcia încearcă să găsească o cale de a depăşi criza monetară cu care se confruntă, scrie Financial Times. Potrivit oficialului turc, PIB-ul Turciei va avansa cu 3,8% în 2018 şi cu 2,3% în 2019, ambele estimări fiind reduse de la nivelul anterior de 5,5%. În încercarea de a tempera temerile investitorilor internaţionali potrivit cărora cheltuielile publice au alimentat inflaţia, care a atins aproape 18% în august, Albayrak a promis să restrângă marile proiecte de infrastructură care au reprezentat o proporţie însemnată din cheltuielile guvernului. Potrivit ministrului turc, deficitul bugetar va fi de 1,9% din PIB în acest an şi 1,8% în 2019. Ţinta de inflaţie a fost stabilită la 20,8% pentru acest an, Albayrak declarând că aceasta va scădea la 15,9% în 2019. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO