Business Internaţional

Turcii s-au răzgândit: Erdogan anulează decizia de a prelungi restricţiile cu încă 48 de ore, forţat de perspectivele sumbre la nivel social şi economic

Turcii s-au răzgândit: Erdogan anulează decizia de a prelungi restricţiile cu încă 48 de ore, forţat de perspectivele sumbre la nivel social şi economic

Autor: Alex Ciutacu

05.06.2020, 15:18 1933

Milioane de oameni din Turcia vor putea ieşi din nou din casă în timpul weekendului pentru prima dată în câteva luni, după ce preşedintele Recep Erdogan a renunţat la planurile de a prelungi restricţiile stricte pentru încă 48 de ore, potrivit FT.

Prelungirea restricţiilor era programată să intre în vigoare la miezul nopţii, după ce ministrul de Interne al Turciei a anunţat joi că cetăţenii din 15 regiuni majore vor fi forţaţi să mai stea în casă şi în acest final de săptămână, ceea ce ar fi extins măsurile de carantină impuse în luna aprilie.

După ce oamenii au răbufnit pe platformele de socializare, inclusiv antreprenorii cărora decizia de ultim moment le-ar fi dat planurile peste cap, Erdogan a anunţat că a decis anularea prelungirii.

El a spus că îşi doreşte să evite „consecinţele economice şi sociale” pe care le-ar putea resimi cei care încearcă să se pună pe picioare după luni de restricţii.

Decizia preşedintelui turc venită la scurt timp după anunţul Ministerului de Interne scoate la iveală tensiunile dintre Erdogan şi ministrul Suleyman Soylu.

În urmă cu câteva săptămâni, Soylu şi-a oferit demisia după ce o serie de dispute asupra prelungirii restricţiilor ar fi dat de înţeles că există o luptă pentru putere între ministrul de Interne şi preşedintele Erdogan. Erdogan nu a acceptat demisia ministrului de Interne.

AFACERI DE LA ZERO