Business Internaţional

Turismul in randul varstei a treia, un adevarat fenomen de masa

09.08.2005, 18:30 141

Turismul in randul persoanelor de varsta a treia a devenit un fenomen de masa atat in Franta, cat si in Europa, iar agentiile de turism cauta diferite metode prin care sa atraga aceasta categorie de turisti, relateaza cotidianul francez Le Figaro.

Persoanele de peste 55 de ani reprezinta astazi 33% din totalul turistilor francezi in varsta de pana la 15 ani si 42,1% din turistii cu varsta cuprinsa intre 15 si 55 de ani, conform unui studiu realizat de Directia de Turism din Franta.

Aceasta categorie de varsta reprezinta, totodata, un sfert din populatia Frantei, mai precis 26,7%, adica 16 milioane de persoane. Specialistii estimeaza chiar ca numarul pensionarilor va ajunge la 29,5 milioane de persoane, adica un francez din doi, pana in 2050.

Din aceste considerente, s-a dezvoltat asa-numitul "senior marketing", bazat pe studii de piata si care a devenit in scurt timp o obligatie pentru toate marile agentii de turism. Studiile respective de piata atesta faptul ca pensionarii prefera cazarea gratuita, la alti membri ai familiei, prieteni sau rezidente secundare.

In ceea ce priveste transporul, cartela numita "carte vermeil", lansata in 1970 de Directia de Transporturi a Frantei si devenita, dupa 1998, "carte senior", este detinuta astazi de 11% din persoanele in varsta de peste 60 de ani sau un milion de persoane. Aceasta cartela ofera o reducere cuprinsa intre 25% si 50% pentru calatoriile cu mijloacele de transport public, in functie de perioada.

Chiar si pensionarii care nu calatoresc foarte mult si pentru care aceasta "carte senior" nu ar fi avantajoasa beneficiaza de reduceri in ceea ce priveste transportul in comun. Mai mult, incepand cu 6 iunie 2005, Directia de Transport din Franta propune un nou serviciu, "senior plus", care sa faciliteze accesul persoanelor de peste 60 de ani la calatoriile cu trenul. Oferta respectiva include serviciile unei persoane care sa insoteasca persoanele in varsta de acasa pana la tren, avand grija, de asemenea, sa ii instaleze in locul pe care l-au rezervat. Acest serviciu ii va costa pe pensionari intre 35 si 60 de euro.

Insa, la nivel global, agentiile de turism sunt cel mai interesate de pensionarii mai instariti si cu o stare de sanatate mai buna. Acestia din urma acorda, insa, foarte multa importanta contactului uman, confortului si sigurantei. Adepti ai mersului pe jos si plimbarilor in aer liber, in general, pensionarii instariti acorda o atentie deosebita sanatatii corporale si formei fizice. Insa, in afara de sanatate, sunt foarte preocupati de calitatea si autenticitatea produselor care le sunt oferite.

Pensionarii instariti vor sa beneficieze de serviciile unui insotitor, dar, in acelasi timp, nu vor sa se simta nici o clipa ingraditi.

In 1997, societatea franceza de inchiriere de masini Avis a lansat cardul Avis Club Senior, un program special de fidelizare cu plata, care ofera reduceri, servicii specifice si alte diferite avantaje.

Si grupul hotelier Accor a creat, in anul 2000, o oferta comerciala disponibila persoanelor cu varsta cuprinsa intre 55 si 65 de ani, sub sloganul "Oferim cazare pentru doua persoane la pretul unei singure persoane". La aceasta se adauga reduceri pentru transportul prin intermediul companiei Europcar si pentru vizitarea monumentelor nationale.

Air France ofera, de asemenea, reduceri tarifare de pana la 87% la zborurile interne pentru persoanele de peste 60 de ani.

Turistii de peste 60 de ani sunt atenti in ceea ce priveste alegerea destinatiei de vacanta, insa. Ei se informeaza, compara, verifica informatiile oferite de agentiile de turism. Un studiu realizat de Institutul de Statistica francez, INSEE, arata ca 28,5% dintre pensionari se intereseaza in prealabil cu privire la destinatia de vacanta aleasa si aproape un sfert (23,5%) dintre acestia cumpara ghiduri de calatorii.

Se poate observa, astfel, ca turismul destinat persoanelor de peste 55 de ani constituie un sector foarte important pentru aceasta industrie. Chiar daca el s-a dezvoltat puternic in ultimii 10-15 ani, potentialul sau de crestere nu s-a epuizat inca.

Oficialii agentiei de turism Nouvelle Frontiere (NF), parte a grupului german TUI, spun ca vacantele destinate persoanelor de peste 55 de ani reprezinta viitorul turismului francez si international.



Fenomenul ia proportii in mai multe tari ale lumii

FranTa nu este, insa, singura tara in care turismul in randul acestei categorii de populatie s-a dezvoltat semnificativ. Oficiul de Turism din Chile a lansat, in urma cu 10 ani, o oferta specifica persoanelor de peste 50 de ani, cu scopul de a "readuce la viata" turismul. Conform unui raport recent, conceptul respectiv a permis obtinerea unui profit de peste 30 de milioane de euro in mai putin de trei ani.

Un alt exemplu ar fi China, a carei populatie cu o varsta de peste 60 de ani nu depaseste 10% din totalul populatiei si care a inceput si ea promovarea turismului in randul persoanelor trecute de 60 de ani. Ei sperau chiar, ca in preajma Jocurilor Olimpice de la Beijing sa atraga chiar si turistii niponi pe teritoriul Chinei.

Si la Toronto (Canada), agentia ElderTreks propune de mai bine de 15 ani calatorii de aventuri pentru persoanele de peste 50 de ani. Nici Japonia nu neglijeaza aceasta categorie de varsta, cunoscuta, aici, sub numele de "varsta E". Agentia de turism japoneza, Nippon Travel, este cea mai bine cotata agentie cand vine vorba de reduceri oferite persoanelor de peste 50 de ani care vor sa paraseasca tara pentru numai cateva luni sau chiar sa se stabileasca in strainatate.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO