• Leu / EUR4.8849
  • Leu / GBP5.8119
  • Leu / USD4.8018
Business Internaţional

Turistii japonezi au o imagine distorsionata asupra Hong Kong-ului

Turistii japonezi au o imagine distorsionata asupra Hong Kong-ului
23.11.2004, 00:00 24



Cercetarile arata ca tot mai multi turisti sunt interesati de Hong Kong, printre ale carui atractii se numara tinuturile mlastinoase din Mai Po, relateaza publicatia chineza The Standard.



In ciuda numarului sporit de turisti, atargerea vizitatorilor japonezi este tot mai dificila, cu toate ca bugetul de marketing a fost cu un milion de euro mai mare in acest an decat in 2003.



Consiliul de Turism al Hong Kong-ului a anuntat la inceputul lunii ca numarul turistilor care au intrat in Hong Kong in primele noua luni ale anului 2004 a ajuns la 15,7 milioane, ceea ce insemna o crestere de peste 50% fata de anul precedent.



Pentru comparatie, in anul 2002, an in care industria turismului nu a fost afectata de evenimente exceptionale, cum ar fi epidemia de Sars, cresterea a fost de 23%.



Cu toate acestea, piata japoneza, cea de a treia ca importanta pentru Hong Kong dupa China si Taiwan, nu a revenit inca la nivelurile dinainte de izbucnirea epidemiei.



"Japonezii sunt precauti", a declarat Kunio Kano, directorul regional pentru Asia de Nord al Consiliului de Turism al Hong Kong-ului. "Este greu pentru noi sa ii facem sa depaseasca acest mod de gandire". Potrivit lui Kano, clientii in varsta, o piata cu un potential urias in Japonia, sunt prudenti cand vine vorba de a calatori in locuri pe care le considera a fi un risc pentru sanatatea lor.



Pana acum, peste 794.000 de turisti japonezi au vizitat Hong Kong-ul, fata de numarul de 605.260 de turisti inregistrat in aceeasi perioada a anului trecut, dar cu 23% mai putini in comparatie cu cei un milion de turisti japonezi care au vizitat locul in perioada similara a anului 2002. Atunci ei au cheltuit in medie 585 dolari americani pe persoana, excluzand cheltuielile cu transportul aerian. Recordul de turisti japonezi a fost inregistrat la mijlocul anilor 1990, cand 2 mil. de japonezi au vizitat Hong Kong-ul.



Pe de alta parte, piata sud-coreeana s-a revigorat, anul acesta peste 400.000 de turisti au trecut granitele tarii, o crestere de 14% fata de 2002.



Totusi, sindromul Sars nu poate acoperi in totalitate motivele prabusirii turismului din ultimii ani. Mai mult, poate ca decalajul dintre perceptia japonezilor in legatura cu ceea ce cauta ei si ceea ce cred ei ca ofera Hong Kong-ul, poate fi unul dintre motive.



In cautarea elementelor cheie care atrag turistii japonezi, Kano si echipa lui au desfasurat un studiu de marketing de amploare la inceputul acestui an care a venit cu unele descoperiri surprinzatoare.



"Imaginea pe care o au japonezii despre Honk Kong nu este una limpede, iar aceasta devine si mai putin atractiva datorita hotilor si furturilor din buzunare", spune el.



Japonezii vad Hong Kong-ul drept o destinatie in primul rand pentru cumparaturi si pentru a servi masa, cand ar trebui mai degraba sa profite de "sansa" de a experimenta adevaratul Hong Kong.



In particular, studiul a dezvaluit un interes major in turismul ecologic, Kano dand ca exemple turistii care vin pentru a vedea delfinii din Lantau si sutele de exemplare de pasari din zona mlastinoasa Mai Po.



Inarmat cu aceste pretioase informatii si cu un buget special de un milion de euro, Kano este hotarat sa promoveze o imagine diferita a Hong Kong-ului pe piata japoneza.



Sumele au fost cheltuite in principal pentru o serie de programe publicitare la ziarele, revistele si televiziunile japoneze care pun accentul mai mult pe turismul verde si mai putin pe promovarea centrelor comerciale din Tsim Sha Tsui.



Kano afirma ca Asociatia Turistilor Japonezi a recomandat drept destinatie preferata Hong Kong, celor peste 20 de milioane de membri.



Kano nu se declara ingrijorat de recentele probleme legate de poluare.



"Am devenit constient de problema poluarii dupa ce am citit ziarele din Hong Kong, dar nu am primit pana acum vreo plangere din partea vizitatorilor", a explicat el.



Luna trecuta, guvernul din Honk Kong a anuntat ca va demara programe de dezvoltare in zona Lantau, care vor include, printre altele, constructia unui alt parc de distractii, langa parcul Disneyland, care este se va deschide peste un an.



"Speram ca parcul de distractii Disneyland din Hong Kong sa fie pe placul unui segment cat mai variat de clienti decat cel din Tokyo".

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - astăzi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.8849
Diferență: 0,0369
Ieri: 4.8831
Azi: 4.8018
Diferență: -0,328
Ieri: 4.8176
Azi: 5.8119
Diferență: 0,3159
Ieri: 5.7936
Azi: 5.0503
Diferență: -0,3984
Ieri: 5.0705