Business Internaţional

Ucraina reclamă că Rusia a furat material radioactiv de la Cernobîl

Ucraina reclamă că Rusia a furat material radioactiv de...

Autor: Andreea Tobias

10.04.2022, 16:39 1497

Ucraina susţine că trupele ruseşti au furat din laboratoarele de cercetare de la Cernobîl substanţe radioactive potenţial letale.

Într-o postare pe Facebook, Agenţia de Stat pentru Managementul Zonei de Excludere din Ucraina a declarat că soldaţii ruşi au intrat într-o zonă de depozitare din centrală şi au luat 133 de substanţe radioactive.

Centrala nucleară de la Cernobîl a fost sub control rusesc timp de câteva săptămâni, începând cu sfârşitul lunii februarie, dar recent a fost retrocedată Ucrainei, notează Sky News.

Agenţia a precizat: „chiar şi o mică parte a acestei activităţi este mortală dacă e tratată neprofesionist".

Locaţia substanţelor furate este necunoscută.

Între timp, cei de la Cernobîl au declarat că două birouri şi un laborator din centrală au fost „jefuite şi distruse" de forţele ruseşti.

Anterior, câţiva soldaţi ruşi care capturaseră zona din jurul centralei nucleare de la Cernobîl au trecut cu blindatele prin „Pădurea Roşie”, o zonă toxică, ridicând nori de praf radioactiv fără niciun echipament de protecţie, scria Reuters.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO