• Leu / EUR4.7581
  • Leu / GBP5.4956
  • Leu / USD4.2268
Business Internaţional

Ucraina se înarmează până în dinţi: Armata ucraineană va construi o bază militară în nordul Mării Negre, pentru contracararea Rusiei

Ucraina se înarmează până în dinţi: Armata ucraineană va construi o bază militară în nordul Mării Negre, pentru contracararea Rusiei

Autor: Mihai Draghici

1 oct 2018 16798

Ucraina va construi o bază militară în zona Mării Azov, situată în nordul Mării Negre, şi a mobilizat efective suplimentare în această regiune pentru a contracara ameninţările Rusiei, afirmă Viktor Muzhenko, şeful Statului Major al armatei ucrainene, citat de agenţia Reuters.

Tensiunile dintre Kiev şi Moscova s-au amplificat după anexarea regiunii ucrainene Crimeea în anul 2014. Peste 10.000 de persoane au murit în conflictul militar din estul Ucrainei, între insurgenţi separatişti proruşi şi armata ucraineană.

Viktor Muzhenko acuză Rusia că a continuat suplimentarea prezenţei militare în apropierea frontierelor Ucrainei.

"Toate acţiunile din zona Mării Azov constituie elemente pentru consolidarea prezenţei ucrainene în această regiune, pentru a putea avea o reacţie adecvată la posibilele provocări lansate de Rusia", afirmă şeful Statului Major al armatei ucrainene.

Ucraina, care acuză Rusia că a intensificat controalele maritime şi împiedică trecerea a zeci de nave ucrainene, intenţionează să construiască o bază militară în zona Mării Azov. Administraţia SUA a cerut Rusiei "să înceteze persecutarea" navelor ucrainene şi a oferit Forţelor Navale ucrainene nave militare de patrulare.

Moscova susţine că inspecţiile maritime sunt legitime şi acuză Ucraina că ar intenţiona să impună o blocadă în jurul Crimeei.

Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7581
Diferență: -0,0063
Ieri: 4.7584
Azi: 4.2268
Diferență: -0,0898
Ieri: 4.2306
Azi: 5.4956
Diferență: 0
Ieri: 5.4956
Azi: 4.1488
Diferență: -0,4821
Ieri: 4.1689