Uniunea Europeană va investi 133 milioane de euro în facilităţi de producţie pilot pentru semiconductori fotonici în Olanda, a anunţat ministerul olandez al economiei, potrivit Reuters.
Finanţarea este parte dintr-o sumă totală de 380 milioane de euro destinată înfiinţării de unităţi de producţie de semiconductori fotonici la nivel europeană, parte a aşa-numitei Chips Joint Undertaking, un parteneriat european public-privat pentru promovarea cercetării şi dezvoltării în industria semiconductorilor.
Semiconductorii fotonici utilizează lumina pentru calcule, cu avantaje în viteză şi consum de energie, ceea ce-i face din ce în ce mai utili pentru aplicaţii din centre de date şi maşini.
Executivii unui grup alcătuit din cele mai mari companii producătoare de semiconductori fotonici au făcut anul trecut apel la UE să susţină această industrie în creştere cu finanţare de 4,25 miliarde de euro pentru a putea concura cu rivali din Asia şi SUA. Iniţiativa din domeniul semiconductorilor fotonici ar putea revitaliza ambiţiile blocului în ceea ce priveşte industria semiconductorilor în ansamblu, afectată de decizia Intel de a-şi amâna planurile de investiţii în Germania şi Polonia.
În linie cu Chips Act, lansat în 2022, UE ţinteşte să-şi majoreze cota din producţia globală de semiconductori de la 10% la 20% până în 2030, cu o sumă de 43 miliarde de euro alocată pentru susţinerea efortului.
În Europa de Est, un studiu Kearney recent plasează Polonia pe locul cinci la nivel mondial din punctul de vedere al atractivităţii pentru segmentul de ambalare, testare şi asamblare de semiconductori. Aceasta este urmată de Ungaria în clasament.
Criteriile de evaluare sunt trei: costurile şi stimulentele operaţionale, stimulentele de capital şi mediul de business.
În Asia, premierul japonez Shigeru Ishiba a anunţat la începutul săptămânii un plan de 65 miliarde de dolari menit să impulsioneze industriile de semiconductori şi AI ale ţării via subvenţii şi alte stimulente financiare, scrie Reuters.
Tot recent, partidul de guvernământ din Coreea de Sud a introdus legislaţie pentru a acorda producătorilor de semiconductori stimulente şi a-i excepta de la un plafon naţional asupra programului de lucru, totul în faţa potenţialelor riscuri legate de măsurile cu care ameninţă preşedintele american Donald Trump.
Şi industria chineză a semiconductorilor se pregăteşte pentru încă patru ani dificili în urma victoriei lui Trump prin accelerarea achiziţiilor de echipamente străine de producţie de semiconductori, cât şi prin căutarea de oportunităţi pentru atragerea de talente de peste graniţe şi făurire de noi alianţe.
Strategiile analizate includ urmărirea de relaţii mai strânse cu ţări şi firme care s-ar putea simţi afectate de viitoarele politici ale lui Trump şi intensificarea eforturilor de atingere a autosuficienţei.