Business Internaţional

UE suplimentează până la un miliard de euro fondurile pentru măsuri de combatere a epidemiei de Ebola

UE suplimentează până la un miliard de euro fondurile...

Autor: Mihai Draghici

24.10.2014, 20:02 62

Nivelul de un miliard a fost stabilit de premierul David Cameron, în contextul în care contribuţia europeană era până acum de 600 de milioane de euro.

Potrivit cancelarului german Angela Merkel, liderii europeni urmează să stabilească "numărul angajaţilor europeni" trimişi în ţările afectate grav de Ebola - Sierra Leone, Liberia şi Guineea. Lipsa de personal pe teren este o "problemă majoră" pentru Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

Noul comisar UE pentru Afaceri Umanitare, Christos Stylianides, a fost numit coordonator al Uniunii Europene privind măsurile anti-Ebola.

Liderii europeni urmează să exprime vineri "preocuparea gravă" în legătură cu expansiunea continuă a virusului Ebola, care, potrivit OMS, a provocat până acum moartea a 4.900 de persoane, din aproape 10.000 de cazuri înregistrate.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO