Business Internaţional

Un aliat al premierului Orban va prelua 49% din banca MKB, restructurată de banca centrală a Ungariei

Un aliat al premierului Orban va prelua 49% din banca...

Autor: Bogdan Cojocaru

05.06.2017, 00:00 179

Divizia de investment management a companiei de tip holding Konzum va achiziţiona o participaţie de 49% din banca maghiară MKB Bank, a cincea ca mărime din Ungaria, scrie agenţia MTI. Konzum Investment Fund Management va cumpăra 45% din MKB de la Metis Private Capital Fund. De asemenea, cumpărătorul va înfiinţa un fond de private equity, Metis II, care va achiziţiona încă 4% din acţiunile MKB de la Blue Robin Investments. Tranzacţia trebuie aprobată de banca naţională. Konzum Group intenţionează să-şi întărească prezenţa pe piaţa banilor şi a capitalului prin achiziţii, a explicat proprietarul şi directorul executiv al companiei, Gellert Jaszai, un puternic dezvoltător imobiliar. El deţine mai multe dintre hotelurile Hunguest Hotels. Alţi acţionari ai MKB sunt Fondul de Pensii Pannonia (10%)  şi angajaţii (15%). Konzum Investment Fund Management este deţinut de magnatul Lurinc Meszaros (53%), aliat apropiat al premierului Viktor Orban, şi de Konzum (47%). Averea acestuia a crescut spectaculos în timpul guvernărilor Fidesz. MKB a fost vândută pentru 37 de miliarde de forinţi (120 de milioane de euro) în urmă cu un an într-o privatizare care a urmat unei restructurări executate de banca naţională. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO