Business Internaţional

Un avion american F-16 s-a prăbuşit: Este cel de-al patrulea incident în mai puţin de 24 de ore

Un avion american F-16 s-a prăbuşit: Este cel de-al...

Autor: Marian Avram, Mediafax

05.04.2018, 14:26 345

”Un F-16 de la baza aeriană Nellis (Nevada) s-a prăbuşit în cursul unui antrenament de rutină la centrul de testare Nevada”, se arată într-un comunicat al forţelor aeriene din SUA.

Pilotul aeronavei a murit în urma accidentului, iar identitatea acestuia va fi făcută publică în 24 de ore. Aceasta făcea parte din celebra “Thunderbirds”, o escadrilă aeriană de demonstraţie a forţelor aeriene americane care organizează turnee în toată lumea, efectuând manevre acrobatice şi zboruri demonstrative cu aeronave de tip F-16.

Ca urmare a accidentului, a fost anulat un spectacol demonstrativ ce urma să aibă loc la Baza aeriană March din California.

Autorităţile au demarat o anchetă pentru a stabili circumstanţele în care s-a produs accidentul.

Este cel de-al patrulea incident în care sunt implicate aeronave ale armatei americane în mai puţin de 24 de ore.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels