Business Internaţional

Un distrugător britanic va face o escală în Portul Constanţa

Un distrugător britanic va face o escală în Portul...

Autor: Cosmin Vaideanu

05.11.2015, 17:49 133

Potrivit unui comunicat al Forţelor Navale, pe parcursul escalei distrugătorului britanic HMS Duncan în România, sunt programate vizite ale oficialilor militari britanici la autorităţile militare şi civile din municipiul Constanţa, iar marinarii militari români şi britanici vor executa acţiuni comune de instruire, la cheu, la bordul navelor, pentru stabilirea procedurilor comune de operare în timpul exerciţiilor planificate să aibă loc în apele teritoriale ale României şi în apele internaţionale ale Mării Negre, în perioada următoare.

La bordul navei britanice HMS Duncan, în Portul Constanţa, Ambasada Britanică din România şi Organizaţia pentru Apărare şi Securitate din Regatul Unit vor organiza, luni, de la ora 11.00, Ziua Industriei de Apărare şi Securitate, un eveniment la care au fost invitaţi să participe reprezentanţi ai MApN, oficiali guvernamentali şi companii româneşti de profil.

De asemenea, Federaţia Română de Fotbal, în colaborare cu Ministerul Apărării Naţionale şi Ambasada Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord din România, organizează, tot luni, un minicampionat de fotbal, pentru a marca împlinirea a 150 de ani de la desfăşurarea primului meci de fotbal care a avut loc pe pământ românesc între marinarii britanici şi localnicii din zona comunei Partizani, judeţul Tulcea.

Întrecerile sportive vor fi găzduite de Academia Navală "Mircea cel Bătrân" din Constanţa.

HMS Duncan este al şaselea şi ultimul distrugător britanic de tip 45. Nava a fost finalizată şi lansată la apă la sfârşitul lunii octombrie 2010, fiind primul vas militar din clasa 45 care are capacitatea de implementare a Sistemului Harpoon.

În prima etapă de construcţie, în anul 2010, i s-au instalat echipamentele principale, turbina cu gaze, turela de calibru mediu si buncărul Sea Viper pentru arme, toate fiind conectate cu un cablu electric suficient de lung cât să înconjoare autostrada din jurul Londrei (188 de kilometri) de aproape trei ori.

O mare parte a echipamentului a început să fie pusă în funcţiune în anul 2011, incluzând sistemul de energie şi propulsie, acesta fiind capabil să producă suficientă energie pentru a alimenta un oraş mic.

La începutul anului 2013, în Portul Portsmouth, nava a fost preluată de comandant şi de echipajul acesteia.

HMS Duncan este pregătită să ia parte la misiuni operaţionale pe tot globul.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO