Business Internaţional

Un efect îngrijorător al austerităţii: creşterea abandonului de copii în Europa

Autor: Bogdan Cojocaru

12.08.2012, 20:25 307

Cum criza din zona euro se adânceşte, iar austeritatea loveşte în bunăstarea familiilor, numărul de copii mici şi de nou-născuţi abandonaţi din Europa creşte, potrivit organizaţiilor caritabile, scrie CNBC.

Creşterea abandonului infantil se poate observa din răspândirea "cuibarelor pentru copiii mici" sau a "cutiilor", unde copiii nedoriţi sunt lăsaţi anonim. Iniţial, acest fenomen a fost mai vizibil în rândul emigranţilor, dar s-a extins şi în rândul membrilor comunităţii locale cu probleme financiare. "Cuibarele" sunt prevăzute cu o alarmă care se activează atunci când copilul este adus, iar un îngrijitor vine şi ia copilul.

Deşi se consideră că această practică contravine Convenţiei Europene a Drepturilor Omului din 1953, din cele 27 ţări membre ale Uniunii Europene 11 au astfel de sisteme, inclusiv Germania, Italia şi Portugalia. În ţările în care cutiile sunt interzise, numărul de copii abandonaţi în spitale, clinici şi biserici a crescut, iar îngrijorările în rândul organizaţiilor caritabile europene, a ONU şi a Comisiei Europene s-au amplificat deoarece la baza creşterii abandonului infantil stau măsurile de austeritate.

Conform SOS Children's Villages, o organizaţie care ajută familiile cu probleme financiare pentru a preveni abandonul, în ultimul an 1.200 de copii au fost abandonaţi în Grecia şi 750 în Italia, aproape dublu faţă de 400 de copii abandonaţi în Italia anul trecut şi faţă de 114 de copii abandonaţi în Grecia în anul 2003.

Cu costuri pentru creşterea unui copil estimate la 20% sau 30% din media bugetului unei gospodării în Europa, multe familii se luptă să facă faţă cheltuielilor. Potrivit unui raport al organizaţia SOS Children's Villages, ratele abandonului în Grecia şi în Italia au crescut cu 20% în ultimii doi ani, un avans corelat cu starea economiei. George Protopapas, directorul local al organizaţiei caritabile, a spus că părinţii se chinuiau deja să păstreze un acoperiş deasupra capului, iar acum abia mai pot să-şi îmbrace şi să-şi hrănească copiii. Propopapas a dat ca exemplu cazul unui copil de patru ani lăsat de mama lui la o maternitate însoţit de un bilet în care scria: "Nu o să vin astăzi să o iau pe Ana pentru că nu-mi pot permite să o îngrijesc. Vă rog aveţi grijă de ea. Scuze". Potrivit lui Propopapas, organizaţia nu are cifrele exacte ale copiilor abandonaţi din cauze economice, dar în următorii ani se aşteaptă "mai multe cazuri ca acesta".

"Anul trecut, SOS Children's Villages Grecia a înregistrat un avans de 150% al cererilor pentru toate tipurile de ajutoare, în special din motive financiare, iar 87% din aplicanţi sunt greci", a mai spus Propopapas. Datele Autorităţii Naţionale de Statistică din Grecia arată că 27,7% din greci se confruntă cu sărăcia.

"Pentru moment cele mai multe cazuri vin din clasa de jos şi cea săracă. Familiile din clasa de mijloc din Grecia sunt afectate şi ele de criză şi cred că ele vor fi victimele în următorii doi ani. Ele vor avea probabil un ajutor serios să supravieţuiască", a mai spus directorul organizaţiei caritabile.

Colegul lui, Stergios Sifnios, director de asistenţă socială din cadrul SOS Children's Villages, a spus că în cei 30 de ani de experienţă cu actele caritabile nu a mai văzut o criză socială ca aceasta, ceea ce-l face să creadă că lucrurile se vor înrăutăţi.

"Suntem îngrijoraţi că în viitor va fi un număr mai mare de familii care nu vor putea să-şi crească copiii din cauza problemelor financiare. Încercăm să ne pregătim pentru asta, dar guvernul trebuie să continue acordarea ajutorului social", a spus el.

"Guvernul trebuie să oprească reducerea ajutoarelor în numele măsurilor de austeritate", a adăugat Sifnios. Fenomenul nu a fost trecut cu vederea de către Comisia Europeană (CE). Conform unui raport al CE, 116 milioane de persoane şi 20,5% din copii sunt în pragul sărăciei în UE în acest an. Potrivit unui raport al programului UE Daphne, creat pentru a stabili care copii sunt expuşi riscului, instabilitatea economică a familiilor este principalul factor al abandonului infantil. "Numeroşi factori contribuie la separarea copiilor de famiile lor. Cercetările arată că factorii principali sunt sărăcia, şomajul, veniturile mici sau lipsa lor, lipsa resurselor materiale şi condiţiile sărace de trai".

Conform profesorului Kevin Browne de la Universitatea din Nottingham, unul dintre cei care lucrează la programul Daphne, condiţiile economice se deteriorează şi astfel drepturile copiilor europeni sunt în pericol. "Bebeluşii şi copiii foarte mici sunt cei mai expuşi riscului de a fi abandonaţi, iar ratele abandonului infantil în Europa sunt îngrijorătoare, în special datorită climatului economic actual".

Articolul şapte din Convenţia Naţiunilor Unite cu privire la Drepturile Copilului spune că fiecare copil are "dreptul să fie crescut de către părinţii lui", a spus el. "Când un copil este abandonat, dreptul lui este încălcat", a adăugat Browne.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO