Business Internaţional

Un fost consilier de campanie al lui Trump a minţit în cadrul unei anchete a FBI-ului

Un fost consilier de campanie al lui Trump a minţit în...

Autor: Olimpia Nicolae, Mediafax

31.10.2017, 10:06 59

George Papadopoulos, fost consilier de campanie al lui Donald Trump, recunoaşte că a minţit agenţi ai FBI-ului în cadrul anchetei priving ingerinţele Rusiei în alegerile prezidenţiale din 2016, informează Reuters.

Papadopoulos s-a alăturat campaniei preşedintelui american în martie 2016.

În ianuarie 2017, acesta nu a recunoscut în faţa agenţilor FBI că a comunicat cu mai mulţi indivizi pentru a aranja a întâlnire între candidatul Donald Trump şi preşedintele rus, Vladimir Putin, conform unor documente folosite în instanţă ce citează o declaraţie a consilierului special Robert Mueller.

Conform documentelor citate, un oficial al campaniei ce nu a fost identificat l-a informat pe Papadopoulos, în mai 2016, că Trump nu ”întreprinde asemenea călătorii”, dar acestea ar trebui făcute de ”cineva ce nu are o funcţie importantă în campanie pentru a nu transmite niciun semnal”.

Deşi nu este menţionat în documentele instanţei, înalţi oficiali ai campaniei lui Trump, inclusiv Donald Trump Jr., Jared Kushner şi Paul Manafort s-au întâlnit în Turnul Trump în iunie 2016 cu oficiali ruşi ce susţineau că deţineau informaţii peiorative despre rivala democrată, Hillary Clinton. Nu se cunoaşte însă dacă această întâlnire a fost rezultatul eforturilor lui Papadopoulos.

Consilierul special a declarat că Papadopoulos, avocat internaţional privind legislaţia energiei, a minţit agenţi ai FBI-ului atunci când a fost întrebat când ar fi aflat de la un profesor străin că Rusia susţinea că deţine informaţii dăunătoare despre Clinton sub forma unor emailuri.

Potrivit procurorilor, Papadopoulos le-ar fi spus agenţilor că se afla în legătură cu profesorul înainte ca Trump să se înscrie în alegerile prezidenţiale. De fapt, cei doi s-ar fi întâlnit după ce Trump s-a înscris în cursa prezidenţială.

Purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Sarah Sanders, a afrmat că rolul lui Papadopoulos în campania lui Trump a fost unul ”extrem de limitat”, acesta fiind chiar voluntar.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO