Business Internaţional

Un nou record negativ pentru Statele Unite: Rata inflaţiei a ajuns la 7,5% în SUA, cel mai înalt nivel din ultimele patru decenii

Un nou record negativ pentru Statele Unite: Rata...

Autor: Mediafax

10.02.2022, 18:05 277

Rata inflaţiei a fost în ianuarie de 7,5% în Statele Unite, cel mai înalt nivel din ultimele patru decenii, anulând valoarea creşterilor salariale şi intensificând presiunile asupra Rezervei Federale (Fed) pentru majorarea dobânzii de referinţă, informează agenţia Associated Press.

Departamentul Muncii a anunţat joi că preţurile produselor de consum au avansat cu 7,5% în ianuarie, comparativ cu aceeaşi lună din 2021. Acesta este cel mai ridicat nivel al inflaţiei de după anul 1982.

În ianuarie 2022, inflaţia a crescut cu 0,6% faţă de luna decembrie 2021, după creşteri de 0,9% în octombrie şi de 0,7% în noiembrie.

Majorările de preţuri au fost resimţite în toate activităţile economice, inclusiv în sectorul energetic şi în cheltuielile de întreţinere a apartamentelor.

Deşi salariile au crescut în ultimele luni, avansarea inflaţiei anulează majorările şi generează presiuni suplimentare asupra costurilor de producţie ale companiilor.

De asemenea, avansarea inflaţiei intensifică presiunile asupra Rezervei Federale (Fed), instituţia bancară centrală din SUA, pentru majorarea ratei dobânzii de referinţă. Fed a decis la sfârşitul lunii ianuarie menţinerea ratei dobânzii de referinţă, dar a semnalat că va urma o majorare "în curând", în contextul eforturilor pentru reducerea inflaţiei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO