Industria de transport feroviar poloneză este în haos după o serie de descoperiri şocante făcute de un grup de tineri specialişti în IT, Dragon Sector.
Grupul, angajat de companii de transport feroviar din întreaga Polonie care s-au confruntat cu defecţiuni misterioase ale trenurilor, a descoperit că producătorul polonez de material rulant Newag a provocat în mod deliberat întreruperi ale funcţionării trenurilor sale pentru a pune mâna pe comenzi grase pentru repararea acestora, scrie Warsaw Voice.
Trenurile respective sunt produse de compania Newag, controlată de Zbigiew Jakubas. Compania listată la bursa din Varşovia, cu sediul în Nowy Sacz, furnizează trenuri moderne care operează în întreaga ţară.
Deşi aceste trenuri aveau o reputaţie bună, anul trecut acestea au înregistrat în mod neaşteptat o serie de defecţiuni. Se opreau brusc şi refuzau să repornească deşi controalele nu detectau nicio problemă. Din această cauză, din ce în ce mai multe curse au înregistrat întârzieri, provocând probleme majore călătorilor. Astfel, a fost nevoie ca trenurile să fie duse la reparat. Newag nu deţine un monopol pe serviciile de mentenanţă şi reparaţii pentru material rulant, iar concurenţa de pe piaţă e acerbă, comenzile pentru reparaţii ridicându-se câteodată la milioane de zloţi.
Comenzile au început să fie câştigate printre altele de compania SPS Mieczkowski, la care au ajuns patru trenuri din seria Impuls produse de Newag.
Acolo, angajaţii SPS au întâmpinat o problemă neaşteptată: nu au putut să-şi dea seama care ar fi cauza defectelor misterioase ale trenurilor. După părerea lor, problema ar fi putut avea legătură cu software-ul.
Pentru că SPS nu a putut repara trenurile la timp, companiile feroviare au început să impună SPS penalităţi, acestea ajungând să depăşească 2 milioane de zloţi (462.000 de euro). În cele din urmă, trenurile au fost trimise pentru a fi reparate la producător, Newag. Acolo, acestea au fost reparate rapid. SPS a considerat cazul suspect şi a decis să recurgă la ajutorul grupului Dragon Sector.
„Analiza noastră a durat două luni. După această perioadă, am putut debloca trenurile. Astăzi, suntem siguri că este vorba de acţiuni deliberate din partea Newag. Am descoperit că producătorul a intervenit la nivelul software-ului,“ a declarat Michal Kowalczyk, unul dintre membrii grupului.
Mai întâi, Newag a programat în software-ul trenurilor ca acestea să nu mai pornească dacă stau pe loc 10 zile sau mai mult. De asemenea, acestea au fost programate să nu pornească dacă se află în anumite locaţii din Polonia, iar acestea erau unităţile SPS şi altor companii similare.
CEO-ul Newag, Zbigniew Konieczek, a negat acuzaţiile, susţinând că firma care s-a ocupat de reparaţii nu a putut îndeplini comanda şi pentru a evita penalităţile a creat această teorie conspiraţionistă pentru presă.
Un ministru din guvernul anterior pare să confirme cel puţin o parte din acuzaţiile lansate împotriva Newag, spunând că autorităţile sunt la curent cu problemele din mai şi sugerând că Newag a folosit „o armă cibernetică împotriva propriilor clienţi“, potrivit Notes from Poland.