Business Internaţional

„Un răspuns pragmatic la criza actuală”: Cum a reuşit Elveţia să evite o catastrofă economică

„Un răspuns pragmatic la criza actuală”: Cum a...

Autor: Eduard Ivanovici

21.06.2020, 18:27 1368

Pandemia de coronavirus şi presiunea exercitată asupra frontierelor au prezentat o provocare unică pentru autorităţile elveţiene, scrie The Local.

În Elveţia, închiderea graniţelor a avut un potenţial cu adevărat periculos. O ţară fără ieşire la mare care, din punct de vedere economic, depinde masiv de ţările vecine, Elveţia putea pierde mai mult decât controlul asupra frontierelor când Uniunea Europeană (din care nu face parte) a pus presiune asupra statelor membre să reglementeze masiv traficul internaţional.

În ciuda criticilor, în special din partea celei mai mari grupări politice (Partidul Popular Elveţian), ţara nu şi-a închis în totalitate frontierele.

Cetăţenii străini sunt extrem de importanţi pentru economia şi sistemul de sănătate din Elveţia, în special în oraşe de graniţă precum Geneva.

În 2019, aproape 350.000 de oameni au trecut zilnic graniţa către Elveţia în interes de serviciu: 177.000 din Franţa, 76.000 din Italia şi 60.000 din Germania.

Unele industrii şi regiuni se bazează masiv pe muncitorii străini, cunoscuţi drept frontaliers în franceză, Grenzgänger în germană şi frontalieri în italiană, care reprezintă o treime din forţa de muncă în unele cantoane. În Geneva, 60% din personalul medical locuieşte în Franţa.

Laurent Paoliello, purtător de cuvânt al Departamentului pentru Securitate de la Geneva, a declarat că decizia de a le permite lucrătorilor transfrontalieri să ajungă la locul de muncă a reuşit să evite o catastrofă în interiorul sistemului de sănătate al oraşului.

„Dacă acordurile actuale nu ar fi fost atinse, lucrătorii transfrontalieri s-ar fi trezit cu taxe la care nu se aşteptau şi schimbări nedorite în ceea ce priveşte contribuţiile sociale şi asigurările, iar angajatorii ar fi avut obligaţii costisitoare şi neclare”, a declarat Daniel Foster, directorul al Serviciilor de Mobilitate Globală din cadrul KPMG.

„Sunt de părere că acordurile şi instrucţiunile lansate de autorităţi sunt, în mare, un răspuns pragmatic la criza actuală.”

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO