Un pensionar italian s-a sinucis prin spânzurare la începutul lunii după ce guvernul i-a spulberat economiile penru a salva o bancă. La o săptămâna distanţă, un tânăr şi-a dat foc în faţa locuinţei fostului premier Silvio Berlusconi pentru că o bancă a tăiat linia de credit deschisă pentru firma sa. Tânărul a ajuns în stare critică la spital.
Sistemul bancar italian ucide, iar drama continuă. Guvernul de la Roma a salvat la sfârşitul lunii noiembrie patru bănci de mici dimensiuni pentru a evita ca la plată să fie puşi deponenţii, aşa cum prevede proiectul uniunii bancare europene aplicabil de la 1 ianuarie 2016. Însă afacerea a provocat vâlvă, punând în pericol economiilor micilor investitori. Afacerea a căpătat o turnură tragică pe 25 noiembrie, când Luigino D'Angelo, un pensionar de 70 de ani, s-a spânzurat în locuinţa sa din Civitavecchia după ce a pierdut 110.000 de euro în salvarea băncilor locale. Pe 9 decembrie sinuciderea căpătase deja amploarea unei unde de şoc care zguduia întreaga ţară. Asociaţiile de apărare a victimelor bailoutului, au ieşit din tranşee. Pe 14 decembrie, oamenii au protestat la Florenţa, în faţa vechii staţii Leopolda, unde se ţinea convenţia tradiţională a prietenilor lui Matteo Renzi, desigur, în prezenţa premierului.
De fiecare dată când Meri Giannoni, o croitoreasă ieşită la pensie, vorbea cu directorul sucursalei băncii sale despre cum să-şi investească banii, aceasta îl ruga să o trateze ca şi când ar fi fost mama sa.
Astfel, când în iunie 2013 acesta i-a recomandat să cumpere obligaţiuni de 30.000 de euro vândute de bancă, Giannoni a semnat documentele deşi nu a înţeles nimic din ce scria în ele şi nu a citit avertismentele privitoare la gradul ridicat de risc al acestora.
“Era o atmosferă plăcută la bancă”, a declarat Giannoni în vârstă de 67 de ani. “Directorul mi-a spus: sunt obligaţiunile băncii, nu este nicio problemă, relaxaţi-vă”.
Luna trecută, valoarea obligaţiunilor s-a prăbuşit peste noapte după ce guvernul italian a salvat Banca Etruria şi alte trei bănci mici.
Un purtător de cuvânt al Banca Etruria, care este acum o nouă entitate juridică, a declarat că nu este răspunzător pentru acţiunile întreprinse de managementul anterior.
Contactat de Reuters, fostul preşedinte Lorenzo Rosi a negat existenţa oricăror nereguli, fără a oferi detalii.
Opoziţia l-a acuzat pe premierul Matteo Renzi şi partidul său democrat de centru-stânga, cât şi autorităţile de reglementare de a nu oferit protectie celor 12.500 de deponenţi care au achiziţionat obligaţiuni subordonate de 430 milioane de euro.
Guvernatorul Băncii Italiei, responsabilă pentru supravegherea băncilor italiene, a declarat că banca a făcut tot posibilul pentru a scoate în evidenţă situaţia financiară precară a celor patru bănci de-a lungul mai multor ani.
Renzi a declarat că este posibil ca unele obligaţiuni să fi fost vândute abuziv şi a creat un fond de compensaţii de 100 milioane de euro. Autorităţile vizează acum introducerea unei interdicţii cu privire la vânzarea de astfel de titluri către investitorii de retail.
Mânia în creştere a publicului reflectă riscul politic la care se expune Europa după ce aceasta a decis modificarea regulilor care guvernează acţiunile de salvare a băncilor. Anterior, ca în cazul bailout-urilor din Irlanda din 2010, cea mai mare parte a costurilor era suportată de către contribuabili. De atunci, strategii europeni au adoptat treptat reglementări prin care costurile sunt împărţite între investitori şi creditori.
Ceea ce se întâmplă în Italia ilustrează cât de dramatice pot fi consecinţele. Mulţi dintre cei afectaţi nu sunt investitori sofisticaţi şi spun că nu au înţeles prea bine ce au cumpărat.
“Nu am făcut decât şcoala primară, aşa că fie mi se spune clar ‘dacă ceva se întâmplă cu această bancă nu-ţi vei mai primi banii înapoi’, ori nu înţeleg nimic”, a declarat Giannoni.
Directorul sucursalei care a discutat cu ea, care s-a mutat între timp în alt oraş, a refuzat să comenteze, spunând doar că “Situaţia este foarte delicată”.
Pierderile suferite de micii investitori zguduie în acelaşi timp cele mai adânci fundaţii ale sistemului economic al Italiei: o reţea de bănci mici care timp de decenii nu numai au finanţat, ci au şi consiliat familii din întreaga ţară.
În pofida unei oarecare consolidări, Italia are aproximativ 650 de bănci creditoare, unul dintre cele mai ridicate niveluri din Europa.
Mai mulţi oameni, unii cu vârste trecute de 80 de ani, care şi-au văzut economiile evaporându-se în urma salvării băncilor, au declarat pentru Reuters că directorii de bancă obişnuiau să vină acasă la ei şi să le sugereze noi investiţii şi că discuţiile aveau un ton familiar.
Autorităţile italiene au declarat că prin salvarea celor patru bănci prin retragerea a 3,6 miliarde de euro dintr-un fond finanţat de băncile creditoare solide ale ţării s-au evitat pierderi chiar mai mari pentru clienţii de retail ai acestora.
Guvernul italian s-a grăbit să pună în aplicare planul de salvare pe 22 noiembrie înainte ca noi reglementări în domeniu să fie adoptate. Acesta a fost totuşi obligat să impună pierderi unora dintre investitorii de retail după ce UE a respins un plan alternativ care i-ar fi scutit de pierderi, spunâd că acesta contravine reglementărilor europene în ceea ce priveşte subvenţiile de stat.
Băncile italiene apelează de mult timp la investitorii de retail locali pentru a le vinde propriile titluri de datorie. În timpul crizei din zona euro, când accesul la finanţare a fost blogat pentru majoritatea băncilor italiene, vânzările de obligaţiuni către investitori individuali au devenit o sursă şi mai importantă de finanţare.
În 2012, gospodăriile italiene deţineau astfel de titluri în valoare de peste 370 miliarde de euro, potrivit băncii centrale italiene.
Banca Etruia a devenit centrul scandalului pentru că este singura dintre cele patru bănci care urma să fie listată, astfel încât, teoretic, aceasta ar fi trebuit să fie supravegheată mai strict. Banca a vândut de asemenea cel mai mare volum de obligaţiuni de retail.
Procurorii din oraşul Arezzo, unde banca îşi are sediul, au deschis o anchetă de fraudă după ce asociaţiile consumatorilor au depus o plângere în numele investitorilor individuali. S-a solicitat de asemenea ca procurorii să analizeze şi rolul Băncii Italiei.
În 2013, Banca Etruia a lansat o majorare de capital de 100 milioane de euro şi a vândut obligaţiuni subordonate de 107 milioane de euro chiar în timp ce inspectorii Băncii Italiei îi analizau conturile, în perioada martie-septembrie a anului respectiv.
Într-o scrisoare confidenţială adresată boardului băncii după inspecţie, guvernatorul Băncii Italiei Ignazio Visco afirma că banca centrală descoperise deja nereguli cu creditele acordate de Banca Etruria în 2002, şi că managementul acesteia a ignorat în mod repetat cererile băncii de a-şi rezolva problemele. Acesta caracteriza declinul băncii drept “ireversibil” şi o îndemna să-şi găsească un cumpărător.
Banca Italiei a refuzat să comenteze cu privire la scrisoare.
Pe 13 iunie 2013, la opt zile după ce Giannoni a cumpărat obligaţiunile de 30.000 de euro, autoritatea de supraveghere a pieţei, Consob, a aprobat o anexă de 35 de pagini la prospectul obligaţiunilor, redactat de Banca Etruria, ce avertiza cu privire la deteriorarea în continuare a situaţiei băncii.
În decembrie, Consob a aprobat o a doua anexă, de 48 de pagini, la prospect, avertizând cu privire la riscurile adiţionale. În ambele cazuri, clienţii care achiziţionaseră deja obligaţiunile aveau două zile la dispoziţie să se retragă.
Mai mulţi clienţi intervievaţi de Reuters au declarat că nu au avut nicio idee cu privire la această opţiune.
