Business Internaţional

Un „şoc pentru întreaga industrie europeană“: Renault reacţionează în faţa scandalului VW

CEO-ul Renault Carlos Ghosn prezentând modelul de maşină electrică Twizy Z.E. Foto: AFP

CEO-ul Renault Carlos Ghosn prezentând modelul de maşină electrică Twizy Z.E. Foto: AFP

Autor: CătăIina Apostoiu

22.12.2015, 00:04 7035

Scandalul Volkswagen este, în opinia lui Thierry Bolloré, director pe competitivitate al producătorului auto francez Renault, un „şoc pentru întreaga industrie europeană“.

Într-un interviu acordat publicaţiei franceze Le Figaro, Bolloré dezvăluie ce măsuri a luat Renault ca reacţie la afacerea VW. Este vorba de „decizii dificile de ordin industrial“, explică acesta.

Thierry Bolloré admite astăzi că autovehiculele Renault sunt departe de a fi cele mai performante în con­diţii reale de utilizare. Iar acest lucru nu mai poa­te continua. Marca franceză îşi va accelera prin urmare investiţiile pe viitor şi va modifica anumite echipări pen­tru autovehiculele comercializate în prezent. Întrebat care sunt, la trei luni de la dezvăluirile privitoare la manipularea de către VW a testelor de emisii, consecinţele pentru Renault, directorul pe competitivitate afirmă că şocul resimţit în urma acestor dezvăluiri a schimbat percepţia generală cu privire la industria auto europeană în ansamblu. Iar, dincolo de acest şoc, contextul a evoluat, în special prin prisma succesului conferinţei istorice COP21, care a plasat mediul în centrul preocupărilor internaţionale.

Renault, pionier al automobilelor electrice, nu poate rămâne insensibil la aceste schim­bări, sus­ţine Bolloré, ci dimpotrivă, noul peisaj obli­gă producătorul fran­cez să ia decizii ferme.

Întrebarea pe care toată lumea şi-o pune este dacă şi alţi producători auto au trişat. În urma scandalului, afirmă oficialul Renault, ministerul francez al ecologiei a creat o comisie independentă care des­făşoară teste aleatorii pe autovehicule.

Unul din obiective este de a evalua diferenţa dintre emisiile de oxizi de azot măsurate prin teste de laborator, pe care se bazau până acum normele în vigoare, şi emisiile măsurate în condiţii reale de şofat. Testele au început deja, pe 11 autovehicule, dintre care patru sunt marca Renault. Acestea au demonstrat că niciun autovehicul Renault nu este echipat cu vreun sistem de fraudare, afirmă Bolloré. Concret, din punctul de vedere al măsurilor luate, Renault a început, încă din luna iulie, să lucreze la sisteme EGR îmbunătăţite. „Am decis să accelerăm instalarea acestor sisteme începând cu luna iulie 2016. Acest program va necesita un buget de 50 milioane de euro“, declară oficialul Renault.

Mai ales, adaugă Bolloré, Renault va accelera programul de investiţii, în valoare de 1,2 mld. euro, program care va permite producătorului să se conformeze viitoarelor norme Euro 6d. Aceste norme vor fi mai severe.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO