Business Internaţional

Un vis de-al lui Orban împlinit: cel puţin 50% din sectorul bancar au ajuns în mâinile maghiarilor

Ministerul Economiei condus de Mihály Varga (foto): În timpul crizei, proprietarii străini ai subsidiarelor maghiare au retras din ţară resurse financiare, ceea ce a afectat negativ stabilitatea forintului şi a dus la îngheţarea creditării pentru companiile ungureşti. Urmarea este că un sector bancar controlat de străini nu doar că încetineşte economia, dar adânceşte criza prin retragerea resurselor.

Autor: Bogdan Cojocaru

30.07.2014, 00:03 1080
Prin achiziţionarea MKB Bank de la grupul german BayernLB, guvernul ungar a atins un vechi obiectiv de-al premierului Viktor Orban, anume aducerea în mâinile maghiarilor a cel puţin jumătate din sistemul bancar, scrie Portfolio.hu.

Activele MKB se situau la 6,1 miliarde de euro la sfârşitul anului trecut, echivalentul a 6,1% din totalul activelor sistemului bancar ungar. Înainte de achiziţia băncii, activele bancare controlate de maghiari aveau o pondere de 44,4% din total, iar acum, după preluare, 50,5% din sistemul bancar sunt în mâinile ungurilor. Spre comparaţie, sub 20% din sistemul bancar românesc sunt controlate de români.

Cum ajută preluarea MKB statul maghiar? Ponderea clienţilor corporate în portofoliul băncii, atât pe partea de creditare, cât şi pe cea de depozite, este mult mai mare decât în cazul cooperativelor de economii, de asemenea un sector de importanţă strategică datorită reţelei rurale. O dată cu cumpărarea MKB, statul maghiar a achizi­ţionat 10% din creditele şi depozitele pentru companii. Banca este specializată pe sectorul corporate.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO