Business Internaţional

Una dintre cele mai populare destinaţii de vacanţă pentru români va fi închisă din cauza poluării masive

Una dintre cele mai populare destinaţii de vacanţă...
14.04.2018, 14:24 1211

Una dintre cele mai populare destinaţii turistice din Filipine va fi închisă pentru câteva săptămâni, potrivit Mashable.

Întreaga insulă Boracay va fi închisă pentru vizitatori începând cu data de 26 aprilie, pentru a fi aplicat un proiect masiv de curăţare a deşeurilor aruncate pe plajă şi pentru a fi renovat sistemul de drenaj, a transmis un purtător de cuvânt din partea preşedintelui Rodrigo Duterte. Plaja va fi închisă pentru maxim şase luni.

Preşedintele Duterte a transmis îngrijoărările sale cu privire la transformarea plajei în „canalizare” în cazul în care aceasta nu este curăţată în cel mai scurt timp.

Boracay a avut 2 milioane de vizitatori în 2017, număr care a fost descris drept „alarmant” de către departamentul pentru mediu al ţării.

Economia ţării este dependentă de turism. Până la 36.000 de locuri de muncă, de la muncitori hotelieri până la vânzători ambulanţi ar putea fi pierdute în urma închiderii plajei, în contextul în care autorităţile au respins propunerea de a închide doar parţial insula.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO