Ministerul Infrastructurii din Polonia a anunţat noi măsuri care vizează eliminarea sincopelor din transportul în comun naţional prin interconectarea powiatelor (unitate teritorială administrativă intermediară între judeţ şi comună) cu autobuzul acolo unde trenul nu ajunge.
Chiar înainte de alegerile din toamnă, cele două partide de opoziţie de atunci – Stânga şi A Treia Cale – spuneau că liniile de cale ferată ar trebui să ajungă în fiecare powiat, scrie The Warsaw Voice.
Guvernul de acum crede că nu are sens să fie construite şine de tren către fiecare astfel de unitate administrativă.
„Construirea de căi ferate în care fluxurile de călători preconizate vor fi mici şi unde implementarea investiţiei ar costa 500, 600 sau 700 milioane zloţi (164 milioane euro), nu se justifică. Aceasta nu este o modalitate de a crea un sistem de transport. În astfel de locuri, autobuzele sunt suficiente“, a declarat ministrul adjunct al infrastructurii Piotr Malepszak.
Calea ferată nu ajunge acum în 43 de powiate (dintr-un total de aproape 400). Ministerul infrastructurii a anunţat că acolo vor fi lansate linii de autobuz. Acestea vor circula, de exemplu, până la cea mai apropiată gară sau haltă unde opresc trenurile de lungă distanţă. Acest lucru va oferi rezidenţilor acces la o reţea naţională de transport.
Jakub Kapturzak, director adjunct al Departamentului Căilor Ferate din cadrul Ministerului Infrastructurii, a spus că rutele autobuzelor vor fi organizate la nivel local. Lansarea conexiunilor va fi posibilă datorită sprijinului de la bugetul central.
„Datorită coordonării detaliate a orarelor, dorim să avem conexiuni eficiente tren-autobuz. Acest lucru ar trebui să îmbunătăţească profitabilitatea conexiunilor, care sunt organizate de administraţia locală“, susţine oficialul. Mai multe detalii nu se cunosc deocamdată.
Nu este clar când ar putea fi puse în funcţiune serviciile de autobuz către capitalele powiatelor. Experţii laudă totuşi ideea.
„Pentru prima dată se vorbeşte despre transport fără a-l împărţi în ramuri individuale. În sfârşit, statul vrea să-şi asume responsabilitatea pentru transport într-o măsură mai largă şi să-l organizeze într-un mod sistemic“, a declarat Piotr Rachwalski, fost preşedinte al Căilor Ferate din Silezia Inferioară şi acum şef al Companiei Metropolitane de Transport.
Primul pas ar trebui să fie unificarea concesiunilor pentru trenuri şi autobuze. Apoi se va putea oferi un bilet comun pentru călătorii pentru moduri de transport diferite, a precizat el.
„Guvernul trebuie să oblige regiunile să lanseze conexiuni autobuz-tren. Legea ar trebui să specifice standardul acestor conexiuni. Trebuie precizat că trebuie să fie cel puţin 10 curse pe zi“, a mai spus Rachwalski. Aceste eforturi ar presupune transferarea unor subvenţii mult mai mari de la bugetul de stat pentru transportul local.
Valoarea fondului pentru dezvoltarea transportului cu autobuzul este astăzi de 1 miliard zloţi
Sistematizarea transportului către capitalele powiatelor este legată de revizuirea programului „Feroviar plus“. Ministerul Infrastructurii admite că construirea unora dintre noile linii feroviare propuse nu se justifică.