Business Internaţional

Ungaria ar putea crea un monopol de stat în comerţul angro cu alcool

Ungaria ar putea crea un monopol de stat în comerţul...

Autor: Catalina Apostoiu

04.09.2016, 20:02 573

Guvernul ungar ar putea analiza oportunitatea înfiinţării unui monopol de stat în comerţul angro cu alcool, însă acesta nu intenţionează să readucă în discuţie închiderea obligatorie a magazinelor duminica, a anunţat şeful de cabinet al premierului Viktor Orban, potrivit Portfolio.hu.

Dacă distribuţia către magazinele de tutun poate fi realizată centralizat, iar Ungaria a reuşit să convingă chiar şi Comisia Europeană că aceasta este o soluţie legitimă, distribuitorii de medicamente îşi pot ţine pumnii strânşi, a declarat Janos Lazar, şeful de cabinet al premierului ungar. Distribuţia de alcool ar putea deveni monopol de stat, a adăugat Lazar, arătând că se referă la vânzarea angro de alcool.

Cât priveşte interdicţia de funcţionare a magazinelor mari duminica – măsură aplicată şi apoi retrasă de guvernul Orban, nici creştin-democraţii şi nici Lazar nu ar fi împotriva reintroducerii acesteia, însă această poziţie este minoritară în cadrul cabinetului. Guvernul ungar pregăteşte însă o nouă legislaţie pentru sectorul de retail, menită să “protejeze interesele naţionale”, a anunţat Lazar.

GERARD BAKER la Gala ZF 2024 (Editor global, The Wall Street Journal)